Preşedintele Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, a declarat la The Money Channel, că pot trimite amendamente la OUG 50 inclusiv clienţii băncilor, precizând chiar că le pune la dispoziţie mijloacele logistice ale comisiei.

14313-32958_thumb_bani_euro_bun.jpg"Am ascultat şi opiniile clienţilor şi pot să facă amendamente. Având în vedere că nu sunt structuri organizate, care să dispună de logistică proprie, noi am oferit logistica noastră să facă amendamente", a spus Viorel Ştefan, citat de NewsIN.

Potrivit acestuia, propunerile făcute de comisie au 90% şanse să treacă de plen.

"Comisia de Buget-Finanţe este mandatată pentru întocmirea raportului de fond. Propunerile făcute de comisie au 90% şanse să treacă de plen, unde nu se mai discută pe fond, ci doar punctual, pe amendamente", a mai spus Ştefan.

Deputaţii din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci au amânat marţi votarea OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori pentru a putea permite depunerea de amendamente până la data de 21 octombrie, urmând ca pe 27 octombrie să înceapă dezbaterea acestora.
OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a intrat în vigoare la 21 iunie, este rezultatul transpunerii în legislaţia românească a Directivei Europene 48/CE/2008.

Printre prevederile OUG 50 se numără limitarea comisionului de rambursare anticipată la 1%, dacă perioada de timp rămasă până la scadenţa finală este mai mare de un an, respectiv la 0,5% în cazul în care rambursarea anticipată are loc cu mai puţin de 1 an înainte de scadenţă, precum şi posibilitatea consumatorului de a renunţa la contract în termen de 14 zile calendaristice.


14 October 2010