Băncile ar trebui să stabilească un indicator independent în funcţie de care să fixeze dobânda la credite, iar marja să o negocieze cu clienţii în funcţie de gradul de risc al acestora, este de părere europarlamentarul Theodor Stolojan.

13889-contract_negotiation.jpg"Corect în relaţia cu banca este ca aceasta să nu îţi stabilească un mod de determinare a dobânzii care ţine numai de ea. Adică vine şi te anunţă că de mâine dobânda este atât pentru că am eu o dobândă internă pe care o calculez într-un fel sau altul", a spus Stolojan, referitor la modul în care s-a înţeles aplicarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

El a declarat că dobânda ar trebui calculată în funcţie de un indicator transparent, la care se va aplica o marjă negociată.

"Corect este ca atunci când merg pe o dobândă variabilă să aleg un parametru care nu depinde nici de mine, nici de bancă, şi apoi negociez cu banca marja. Una, nu două, nu trei, cum se propune acum. O marjă în care banca ia în calcul gradul de risc, iar eu mă uit dacă îmi convine sau nu ca să conving banca de faptul că sunt un risc mai mic decât crede, negociem", a mai pus Stolojan, citat de agenţia de presă NewsIn.

Potrivit acestuia, retroactivitatea ar putea fi o problemă pentru bănci. Stolojan a mai spus că băncile ar trebui să fi dispuse să negocieze marjele la credite, chiar dacă până acum clienţii nu au avut decât două variante, să accepte sau nu oferta băncii.


28 September 2010