Clădirile istorice au importanță covârșitoare, în legislația românească. Din păcate însă, acest lucru nu se și aplică. Atunci când vine vorba de îngrijirea acestor proprietăți, autoritățile trec cu vederea, amână sau, mai grav, modifică informații în favoarea Statului. În schimb, proprietarii clădirilor istorice care vor să își îngrijească singuri construcțiile, sunt legați de mâini. Ei nu pot face nicio modificare fără acordul autorităților. Iar autoritățile nu prea par să fie dispuse să își dea acordul. Așa se conturează un cerc vicios care dăunează atât intereselor monumentelor istorice, cât și bunăstării orașului, în general.
Pentru ca o clădire să fie declarată de importanță istorică, ea trebuie să fie
veche de cel puțin 50 de ani, rară în localitate, zonă sau regiune, reprezentativă pentru un curent artistic sau o perioadă istorică. Dar cel mai important, trebuie să aibă valoare memorială.
Respectiv să aibă o istorie legată de personalități, evenimente sau momente istorice. Odată declarată monument istoric, proprietarii clădirii nu mai pot interveni asupra acesteia decât cu
acordul autorităților.
„Proprietarii unei clădiri istorice au nevoie de un aviz emis de către Ministerul Culturii sau de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului pentru orice lucrare de modificare a construcției. De la lucrările mari, de consolidare, extindere sau modernizare, până la amenajări peisagistice, împrejmuiri sau chiar lucrări de cercetare. Nu mai pot nici măcar să decidă asupra mobilierului sau a panourilor publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne amplasate pe sau în monumentele istorice”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Ana Mărgărit, arhitect Urban Sights.
Uneori, proprietarii clădirilor declarate monumente istorice trebuie să renunțe la titlul de proprietate
Acest lucru se întâmplă pentru că, în momentul în care o clădire este declarată monument istoric, se instituie și o zonă de protecție în imediata ei apropiere. Aceasta este clar delimitată și, potrivit legii, acolo nu se pot face lucrări care blochează vizibilitatea sau ar pune în pericol posibilele vestigii arheologice subterane. Sunt și situații în care proprietarii unor astfel de clădiri trebuie să renunțe la casa lor, pentru ca aceasta să fie preluată de către Stat.
„În unele cazuri, monumentul poate servi o cauză de utilitate publică. Această procedură este de asemenea inițiată și instituită exclusiv cu avizul Ministerului Culturii. Desființarea, distrugerea parțială sau totală, profanarea, precum și degradarea monumentelor istorice sunt interzise și se sancționează conform legii. Cu toate acestea, indiferent de starea clădirii, orice monument istoric este protejat prin lege”, continuă arhitect Ana Mărgărit.
Dezinteresul și lipsa fondurilor: principalele probleme în demersul de protejare a clădirilor istorice
Dar protecția rămâne de prea multe ori simplă literă de lege, potrivit arhitecților. Uneori, de vină este dezinteresul. Alteori, lipsa fondurilor necesare. Iar adesea, clădirile istorice care ajung să fie protejate servesc unor interese politice.
„În România, monumentele istorice nu sunt protejate. Cele care ajung totuși să fie protejate au această șansă mai degrabă conjunctural, ocazional. Regulile există, dar nu au acoperire în bugetele acordate de Guvern. Probleme apar și în politica administrației cu proprietarii monumentului. Dar cele mai mari obstacole le întâmpină proprietarii persoane fizice ale acestor monumente, cărora li se aplică adesea măsuri discriminatorii. Acest lucru înseamnă acces limitat la proiecte europene, dezinteres și suspiciuni legate de statutul proprietății”, a declarat Șerban Sturdza, președinte al Ordinului Arhitecților București.
Proprietarii persoane fizice beneficiază de facilități fiscale, dacă folosesc fonduri proprii pentru întreținerea monumentelor istorice
Acest lucru se întâmplă pentru că, potrivit legii, proprietarii persoane fizice beneficiază de o reducere de 50% din cuantumul impozitelor și a taxelor aferente, dacă realizează pe cheltuială proprie, integral sau parțial, lucrări de întreținere, reparare, conservare, consolidare, restaurare sau punere în valoare. Interesul politic domină și în zona monumentelor istorice și este un criteriu de favorizare al unor asemenea construcții. Monumentele care nu au norocul să facă obiectul interesului politic pot să dispară inexplicabil din statistici.
„În mod evident, interesele politice dictează protecția monumentelor istorice, și mai puțin criteriul valorii sau necesitatea reală de intervenție. Datele statistice pot fi falsificate sau pot să lipsească, ceea ce conduce la informații eronate referitoare la situația reală a parcului de clădiri și situri protejate din România”, continuă oficialul Ordinului Arhitecților București.
Mulți dintre proprietarii clădirilor istorice au acționat în instanță autoritățile locale, dar procesele pot dura și 20 de ani, timp în care nicio modificare nu poate fi făcută la clădire. Potrivit experților din domeniu, pentru ca sistemul să funcționeze, este nevoie de un aparat administrativ corect dimensionat, precum și de descentralizare sau de accesul liber al specialiștilor arhitecți la proiectele de restaurare și, mai ales, de eliminarea mafiei din domeniu.
CITEȘTE ȘI:
12 January 2015
