Compania Coratim, controlată de Marius Bejan şi Daniel Dumitraş, care au vândut anul trecut hotelul West City din Cluj pentru 12 mil. euro, investeşte 6 mil. euro într-o clădire de birouri pe platformă industrială a producă­torului de încălţăminte Clujana.

13631-03_inaugurare_magazin_mare.jpgPotrivit reprezentanţilor Coratim, suprafaţa totală închiriabilă a clădirii este de 17.000 mp, dintre care 10.000 mp sunt spaţii de birouri.


"În mare parte investiţia este realizată din fonduri proprii, astfel că estimăm ca într-un interval de aproximativ şapte ani să ne recuperăm banii alocaţi acestui proiect.

Suntem în discuţii avansate cu trei companii, două dintre acestea provin din domeniul IT, pentru închirierea unor spaţii, preţurile fiind cuprinse între 7 şi 9 euro pe metru pătrat. Am ales să dezvoltăm acest proiect într-o perioadă de criză, bazându-ne pe capacitatea Clujului de a atrage companii multinaţionale şi credem în expansiunea afacerilor în această regiune'', a declarat Daniel Du­mitraş, unul dintre acţionarii Coratim.

Pe lângă birourile de tip open-space, clădirea va dispune şi de o sală de conferinţe cu o capacitate totală de 1.000 de locuri şi de 180 de locuri de parcare. În momentul de faţă, la parterul clădirii funcţionează maga­zinul Diego.

"Mai sunt disponibili circa 4.500 de metri pătraţi de spaţii de birouri, însă credem că în următoarea perioadă de timp vom reuşi să închiriem toate spaţiile, în condiţiile în care în Cluj nu prea mai există suprafeţe mari de birouri disponibile", a spus Dumitraş. Oficialii Coratim nu exclud varianta amenajării unor camere de hotel în interiorul clădirii din Piaţa 1 Mai, însă aceasta va depinde în mare măsură de suprafeţele care vor rămâne neocupate.

Potrivit site-ului Ministerului Finanţelor, compania Coratim a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 38,1 mil. lei (aproximativ 9 mil. euro) şi avea un număr mediu de 43 de angajaţi. Compania a finalizat anul trecut construcţia unui ansamblu rezidenţial în Cluj-Napoca cu 157 de apartamente, iar în luna aprilie a acestui an a fost livrat pe piaţă un alt ansamblu imobiliar cu 78 de apartamente.

Bani din vânzarea unui hotel

La începutul anului 2009, Coratim a finalizat o investiţie de 10 mil. euro în construcţia hotelului de patru stele West City din apropierea complexului Polus Center Cluj. Construcţia hotelului a durat un an şi jumătate şi are o suprafaţă totală de 7.000 de metri pătraţi şi dispune de 101 camere. După aproximativ trei luni de la inaugurarea West City Hotel, conducerea Coratim a anunţat că a vândut hotelul pentru 12 mil. euro Elenei Grec din Târgu-Mureş, care a făcut parte din consiliul de Administraţie al Bere Mureş.

Sursa

20 September 2010