Centrul commercial City Mall, declarat falimentar în noiembrie 2010, va fi valorificat prin negociere directă, după ce cinci licitaţii la rând niciun investitor nu s-a arătat interesat de achiziţia proprietăţii. Noul preţ de vânzare este de 21 mil. euro, iar lichidatorul judiciar al proiectului, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), a anunţat că mai mulţi investitori ar fi interesaţi să negocieze achiziţia acestuia.

19949-city_mall_04_b40b5ad8e5.jpgPotrivit CITR, noua valoare de evaluare a reieşit după analiza condiţiilor actuale de piaţa şi rezultatul licitaţiilor deja derulate. Din Comisia de negociere vor face parte şi băncile finanţatoare, prin urmare investitorii interesaţi vor putea negocia direct atât cu lichidatorul cât şi cu băncile creditoare condiţiile de valorificare, inclusiv obţinerea unei finanţări în vederea achiziţiei centrului comercial. Data limită până la care se vor putea depune oferte în vederea participării la negocieri va fi data de 16 Septembrie 2011.

"Cu certitudine aceasta va fi ultima fază de valorificare a City Mall, care se va finaliza cu succes, în acest moment negocierile intrând pe linie dreaptă cu mai mulţi investitori interesaţi", a declarat Andreea Anghelof, Senior Partner CITR.

În prezent, City Mall are un grad de ocupare de 83% din spaţiul comercial şi contracte cu aproximativ 74 de chiriaşi.

Chiria medie percepută pentru spaţii este de circa 15 euro/mp. Comparând cu celelalte centre comerciale de dimensiuni mici care deservesc vecinatăţile apropiate, aceasta se înscrie în chiriile medii care se realizează în prezent, potrivit CITR.

"Complexul comercial are un trafic care se menţine la nivelul anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, pentru spaţiile din interiorul mall-ului. Mai mult, de la data deschiderii procedurii, împreună cu echipa de management a Coldwell Banker, am reuşit menţinerea atractivităţii centrului comercial, fiind încheiate noi contracte de închiriere a spaţiilor din cadrul mall-ului", a declarat Radu Lotrean, Managing Partner CITR.


Sursa