City Business Center se alătură Fundaţiei Sensiblu care organizează în perioada 25 noiembrie - 10 decembrie cea de a VII-a ediţie a campaniei V-Days - 16 Zile de Activism Împotriva Violenţei Domestice sub sloganul „Violenţa în familie deformează realitatea".

15300-154205-business1.jpgEste pentru prima dată când în cadrul campaniei nu doar oamenii vor purta panglica albă, simbolul luptei împotriva violenţei domestice, ci şi o clădire de birouri. City Business Center o să „poarte" pe tot parcursul celor 16 zile de activism, simbolul campaniei, o panglică albă.

„City Business Center nu reprezintă doar un suport pentru simbolul campaniei, ci şi un partener în lupta împotriva violenţei domestice. Dorim să fim activi din punct de vedere social, să susţinem cauzele în care credem, iar City Business Center este vocea noastră - o clădire responsabilă pentru oamenii ce îi calcă pragul, dar şi pentru cei a căror voce nu s-ar putea face auzită altfel. ", a declarat managerul City Business Center, Cristian Boiangiu.

Alături de City Business Center, această campanie este sprijinită şi de B2B Advertising, agenţie de indoor care gestionează platforma de comunicare din această clădire, precum şi din alte clădiri de birouri reprezentative din Bucureşti şi din ţară. „B2B Advertising susţine proiectul atât pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte creşterea îngrijorătoare a numărului de abuzuri domestice, cât şi pentru a sublinia oportunităţile de comunicare pe care o clădire de birouri le poate oferi, exploatate insuficient până în prezent.", a declarat Cristian Aron, General Manager B2B Advertising.

TNG Real Estate Management, compania care administrează City Business Center, doreşte în acest fel să creeze un precedent în susţinerea cauzelor sociale de către clădirile de birouri, ce pot aduce un plus de vizibilitate şi suport campaniilor de acest gen. TNG Real Estate Management se ocupă de administrarea mai multor clădiri de birouri, centre comerciale şi hoteluri din Bucureşti, Ploieşti, Braşov şi Constanţa.


Sursa

24 November 2010