Bucureştiul se află spre finalul unui ciclu de dezvoltare a comerţului modern, care a adus investiţii de circa 2 miliarde de euro în malluri, hipermarketuri, magazine cash & carry şi unităţi de bricolaj cu o suprafaţă de circa 1,5 milioane de metri pătraţi. Jumătate din aceste spaţii sunt concentrate însă în doar cinci zone.

17972-prop.jpgCea mai mare aglomerare comercială a Bucureştiului a devenit încă din 2008 zona de nord a oraşului, de-a lungul DN1, unde omul de afaceri Gabriel Popoviciu a finalizat în acel an mallul Băneasa Shopping City, pe terenul de peste 200 de hectare al Facultăţii de Agronomie.

Mallul este doar piesa principală a unui ansamblu care cuprinde şi galeria comercială Feeria şi un hipermarket Carrefour, singurul magazin de mobilier IKEA de pe piaţa locală, precum şi unităţi Bricostore, Mobexpert şi Metro.

Peste drum se află şi un magazin Selgros Cash & Carry, care duce suprafaţa comercială din zonă la peste 170.000 de metri pătraţi.

DN1 este cea mai tranzitată arteră de ieşire din Bucureşti, mai circulată decât autostrada spre Piteşti, iar veniturile medii ale locuitorilor din nordul oraşului sunt cele mai mari din Bucureşti, potrivit informaţiilor existente, elemente ce pot justifica aceste investiţii.

Pe de altă parte, cartierul Militari, situat de-a lungul bulevardului Iuliu Maniu aflat în prelungirea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, a atras de asemenea dezvoltarea a două "hub-uri" co­merciale, unul mai spre centrul oraşului, format din două malluri (Cotroceni Park şi Plaza România) şi un hipermarket (Cora Lujerului), iar unul aflat spre ieşirea pe autostradă, format din trei parcuri comerciale (Militari Shopping, West Park, Carrefour Militari).

Fiecare dintre cele două zone co­merciale, formate pe o rază de circa un kilometru, au suprafeţe de circa 145.000 de metri pătraţi, cele mai mari investiţii fiind realizate pe parcursul ultimilor patru-cinci ani.

Datorită densităţii mari de centre comerciale şi "big-box"-uri din vestul Capitalei, retailerii consideră aproape închisă această zonă pentru noi investiţii.

Nu mult diferită este însă şi situaţia din sudul oraşului, unde de asemenea s-au format două poluri comerciale cu suprafeţe de circa 125.000 mp - 130.000 mp fiecare.

Prima dintre ele este constituită din mallul Sun Plaza (Cora, BauMax, Mobexpert, Cinema City), centrul comercial Vitantis (Carrefour, Prak­tiker, Casa Rusu) şi hipermarketul Real Vitan, cele trei proiecte fiind situate la marginile fostului lac de acumulare Văcăreşti.

La fel ca în vestul Capitalei, către periferia sudică a oraşului au fost ridicate în ultimii ani numeroase big-box-uri, astfel că s-a format o a doua zonă pentru cumpărături, în perimetrul delimitat de Şoseaua Giurgiului, strada Luică şi Bulevardul Metalurgiei.

Aici a fost construit centrul comercial Grand Arena, dar şi trei magazine de bricolaj (Hornbach, OBI şi Dedeman), două unităţi cash & carry Metro şi Selgros, precum şi un hipermarket Real, în condiţiile în care cel mai important chiriaş din Grand Arena este Carrefour. Alte zone s-au dezvoltat diferit: Colentina-Voluntari, principala ieşire din Bucureşti spre Moldova, este do­minată de complexul Dragonul Roşu, în timp ce pe bulevardul Pallady, ieşirea din Capitală spre A2 (Bucureşti-Constanţa), au fost deschise începând de anul trecut un hipermarket Real, un magazin Metro Cash & Carry şi o unitate OBI, iar mai recent un magazin de articole Decathlon.


Sursa

5 mai 2011