Proiectul de birouri început în această vară pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu îi are în spate pe belgienii de la Atenor Group. Principalul argument ale acestora pentru care aleg să construiască într-o zonă cu mare grad de neocupare este apropierea de metrou faţă de alte proiecte din Pipera. "Gradul de neocupare office este de 20% pentru o zona mai mare a clădirilor de birouri din Pipera. Noi suntem însă lângă metrou şi sperăm la un grad de neocupare mai redus", a declarat Stephan Sonneville, directorul general executiv al Atenor Group şi unul dintre acţionari.

15552-aerial_view_of_building.jpgÎncrederea acestuia poate fi dată şi de faptul că foarte aproape, pentru clădiri office precum BOC Tower s-au semnat de curând mai multe contracte importante precum Nestle, G4S, Eads şi alţii, chiriaşi care urmează a se muta în lunile care vin.

Aşa se face că belgienii investesc doar în fundaţie cinci milioane de euro. Mai precis, este vorba despre realizarea lucrărilor geotehnice şi despre executarea fundaţiei prin excavare în sistem top-down, pentru nivelurile trei şi patru subterane. Acelaşi sistem a fost utilizat de constructor şi pentru realizarea proiectelor de birouri Cathedral Plaza, Floreasca City Center- Sky Tower, Charles de Gaulle Plaza şi a hotelului Novotel.

Investiţii de voie - de nevoie

Hermes Business Campus este primul proiect imobiliar dezvoltat de Atenor în România. Belgienii au finalizat mai multe proiecte imobiliare în Belgia, Luxemburg şi Ungaria. Complexul de pe o parte a terenului fabricii Electronica este proiectat pentru o suprafaţă închiriabilă de 78.000 mp şi 14 nivele, dintre care patru subterane. Proiectul va fi construit în mai multe faze. Prima faza, la care construcţia a început în iunie va acoperi 20.000 mp. Lucrările vor fi finalizate în 2012. Investiţiile în dezvoltare depăşesc 150 millioane euro.

"Fazele următoare ale proiectului vor fi ridicate în funcţie de succesul închirierilor", a declarat Sonneville. Grupul Atenor a cumpărat terenul de 1,5 hectare în urmă cu doi ani, pe vârf de preţ. Afacerea acestora este în general aceea de dezvoltare şi apoi vânzare. Astfel că nu e exclus ca adevăratul motiv pentru care belgienii investesc - tocmai acum şi nu oriunde ci în Pipera - să fie faptul că nu au putut să scape convenabil de terenul cumpărat scump.


Sursa

8 December 2010