Chişinău este centrul comercial şi industrial al Republicii Moldova, astfel că se bucură de cea mai activă piaţă imobiliară din ţară. Preţul locuinţelor a crescut ameţitor în anii anteriori crizei, însă s-a prăbuşit odată cu apariţia furtunii financiare de pe plan mondial. Cu toate acestea, segmentul închirierilor nu a avut de suferit, iar randamentele sunt spectaculoase.

29617-chisinau.jpgCapitala şi cel mai mare oraş al Republicii Moldova a fost fondat în anul 1436, ca aşezare monahală, parte a Principatului Moldovei. Oraşul s-a dezvoltat mult în secolul al XIX-lea, mai ales după ce a devenit capitala guberniei Basarabia, însă a fost aproape complet distrus în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Între 1947 şi 1949, o echipă de specialişti condusă de arhitectul Alexey Shchusev a elaborat un plan de reconstrucţie a oraşului, stilul arhitectural rusesc menţinându-se până în prezent.

  • Capitala Moldovei se întinde pe o suprafaţă de 123 kmp, având o populaţie de aproape 670.000 locuitori
  • Oraşul este aşezat într-un loc pitoresc, pe şapte coline
  • Chişinău este supranumit „Oraşul din piatră albă”, datorită numărului mare de clădiri deschise la culoare, construite din piatră albă de calcar

Preţul proprietăţilor s-a înjumătăţit în ultimii cinci ani, după opt ani de boom imobiliar

Ca multe alte state din Europa Centrală şi de Est, Republica Moldova a trecut printr-un boom imobiliar între 2000 şi 2008. Cele mai multe tranzacţii imobiliare au avut loc în Chişinău, iar în această perioadă, preţul apartamentelor a urcat în medie cu 30% anual. Ritmul de lucru al dezvoltatorilor nu reuşea să ţină pasul cu cererea în continuă creştere, astfel că preţul mediu al unei locuinţe din Capitală ajunsese să depăşească 1.200 euro, în urmă cu cinci ani.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 1.000 euro/mp
  • Apartament semicentral – 620 euro/mp

Preţul proprietăţilor s-a prăbuşit odată cu apariţia crizei financiare pe plan global, iar piaţa imobiliară continuă să stagneze. Specialiştii consideră că va urma din nou un trend ascendent, deoarece pe parcursul anului 2012 nu au mai fost înregistrate scăderi de preţ pe segmentul rezidenţial din Chişinău.

Randamentul anual obţinut din închiriere depăşeşte 10%, chiar şi pe timp de criză

Chişinău este centrul politic, economic şi cultural al ţării, astfel că piaţa chiriilor este extrem de activă, chiar şi în vremuri dificile. Randamentele din chirii sunt spectaculoase, de 13% în cazul garsonierelor şi de 11% în cazul locuinţelor cu trei camere, conform unei analize Global Property Guide.

Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 210 euro/lună; semicentral: 150 euro/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central : 450 euro/lună; semicentral: 300 euro/lună

Din punct de vedere administrativ, capitala Moldovei este împărţită în cinci sectoare, organizare făcută în anul 1991 – Centru, Botanica, Buiucani, Râşcani şi Ciocana. Locuinţele din Centru sunt cele mai scumpe, având şi cel mai ridicat preţ de închiriere, urmate de cele din sectorul Botanica. Cele mai accesibile preţuri pot fi găsite în Ciocana şi Râşcani, în special în zonele Otovasca şi Poşta Veche.

CITEȘTE ȘI: Istanbul, oraşul ce se întinde pe două continente, nu cunoaşte termenul de recesiune

 

23 februarie 2013