Piaţa spaţiilor de birouri, la nivel global, îşi revine din recesiunea anului 2009, 2010 aducând o creştere pozitivă a chiriei, conform studiului companiei Cushman & Wakefield. Cererea de spaţii de birouri a crescut pe fondul creşterii activităţii companiilor, ceea ce a determinat un salt al chiriilor în multe ţări.

16391-167342-cocktail.jpgÎn cele două Americi, conform unui studiu Cushman & Wakefield, a avut loc o creştere excepţională a chiriilor - în Rio de Janeiro, cu aproximativ 50%, dar şi în New York. Aceste două oraşe au fost cele mai scumpe din cele două Americi, fiind -clasate pe locul 4, respectiv 4 la nivel global.

Chiriaşii, favorizaţi

„După cum impactul creşterii preţului pentru alimente şi al altor bunuri este important pentru activitatea companiilor, la fel creşterea costului ocupa-ţional devine un factor global important pentru desfăşurarea activităţii companiilor. Cu toate acestea, nu este vorba doar de mărirea chiriilor dorită de proprietar. Chiriaşii sunt puşi în faţa unui «cocktail» de creşteri ale costurilor ocupaţionale şi serviciilor - din cauza inflaţiei costurilor aferente utilităţilor, dar şi a acţiunii guvernelor în anumite ţări - ce are ca efect creşterea taxelor. Din cauza acestor presiuni care vor continua şi pe parcursul anului 2011, cel puţin în prima jumătate a acestui an, ne aşteptăm în continuare la o creştere a costurilor ocupaţionale", susţine Barrie David, Cushman & Wakefield European Research Group.

„Condiţiile rămân mai mult favorabile chiriaşilor decât proprietarilor spaţiilor de birouri. În orice caz, balanţa începe cu siguranţă să se încline, cu o revenire mai lentă a ţărilor din Europa comparativ cu oraşele din Asia. Într-un număr crescut de ţări, oportunitatea chi-riaşilor de a renegocia chiriile lor sau relocarea business-urilor va începe să scadă în cursul anului 2011", adaugă - Michael Creamer, directorul Client-Solutions EMEA, Cushman & Wakefield.


Sursa

9 February 2011