Chiriile au crescut cu 25% la periferie




Cotidianul - 13.11.2006
 

Chiriile spatiilor comerciale din Bucuresti sint destul de mari in centru si scad spre periferie.

Una dintre problemele intimpinate de comerciantii din Capitala se refera la nivelul destul de mare la care au ajuns chiriile spatiilor comerciale on-street. Acest nivel este prohibitiv pentru unii dintre acestia. Solutia poate fi spatiul dintr-un mall, insa trebuie sa se cunoasca faptul ca pentru acest tip de spatiu exista costuri suplimentare, care pot mari considerabil valoarea chiriei.

Aproape plin

Chiar daca unii specialisti declarau inca din 2005 ca nivelul chiriilor spatiilor comerciale stradale este destul de mare, acestea au crescut si in prima jumatate a anului 2006. Conform unui raport Colliers, acest lucru este cauzat in principal de oferta redusa de astfel de spatii si implicit a ratei de neocupare care se situeaza sub nivelul de 5%.

Acelasi raport mentioneaza faptul ca spatiile comerciale din locatiile periferice au inregistrat cea mai mare crestere a nivelului chiriei, in unele locuri de pina la 15-25%. Cele mai scumpe zone, Bulevardul Magheru si Calea Victoriei, au fost cel mai putin afectate de dinamica chiriei din prima jumatate a anului.

Marile categorii

Zonele comerciale stradale sint impartite in trei categorii. In functie de acestea difera si nivelul chiriei, evident mai mare in centru si mai mic spre periferie.

In zona comerciala primara, chiriile difera in functie de artera pe care se afla. Astfel, pe artere precum Magheru si Balcescu chiria este cea mai mare, cu un nivel de 100-130 euro/mp/luna, pe Bulevardul Bratianu de 60-80 euro/mp/luna, iar pe Calea Victoriei, in functie de locatie, de 50-80 euro/mp/luna. Zona comerciala secundara se imparte de asemenea in functie de locatie. Pe Calea Dorobantilor, chiria la spatiile comerciale se situeaza in jurul a 55-75 euro/mp/luna, iar in zone precum Mosilor, Kogalniceanu sau Stefan cel Mare, chiria este ceva mai mica, de aproximativ 40-50 euro/mp/luna.

Citeste articolul integral in Cotidianul

Sebastian Firtat
Cotidianul
 

13 November 2006