Chiria pentru unele spaţii comerciale s-ar putea ieftini

Gandul - 12.04.2006
 

Finalizarea până în 2007 a numeroase complexuri comerciale va duce la scăderea chiriilor pentru spaţiile comerciale stradale.

Potrivit unui studiu al companiei de servicii imobiliare CB Richard Ellis (CBRE), până la sfârşitul anului viitor, vor fi livraţi pe piaţă aproape 300.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale moderne. Apropierea ofertei de cerere este principalul motiv pentru care analiştii imobiliari se aşteaptă la o reducere a chiriilor pe acest sector de piaţă.

Chiriile pentru spaţiile comerciale din cadrul mall-urilor se situează în prezent între 60-120 euro pe metru pătrat pe lună, în timp ce în galeriile comerciale din supermarketuri, preţurile ajung la 20-40 de euro. Trendul descendent nu va fi înregistrat însă şi pe sectorul zonelor periferice sau secundare, unde se estimează că preţurile vor urca cu până la 20%. Analiştii de la CBRE apreciază că vom asista la o scădere a chiriilor şi pe piaţa spaţiilor industriale. „Sporirea ofertei pe piaţă, începând cu 2007, va genera o micşorare a nivelului chiriilor de la 5-7 euro pe metru pătrat până la 4-4,5 euro”, cred analiştii imobiliari.



A.Ş.
Gandul
 

12 April 2006