La începutul lunii septembrie 2011, abia "scotea capul de sub pământ". În octombrie avea cinci etaje, iar în decembrie construcţia depăşea nivelul 10.

23118-skytower-panorama.jpgAustriecii de la Raiffeisen au anunţat atunci, la sfârşitul anului trecut, că au ajuns la un acord să cumpere turnul Sky Tower de pe bulevardul Barbu Văcărescu din Bucureşti (în apropiere de intersecţia cu Şoseaua Pipera), în care anul viitor îşi vor muta birourile subsidiarei locale.

Între timp, profitând de vremea bună din această iarnă, constructorul Strabag a ajuns cu ridicarea structurii la etajul 18 şi o înălţime de circa 70 de metri, iar în paralel a fost montată şi mai bine de jumătate din faţada de sticlă.

Hotelul Intercontinental din centrul Capitalei are 22 de etaje şi o înălţime de 77 de metri şi a fost realizat în perioada 1968 - 1970. Sky Tower va avea o înălţime de 137 de metri şi 36 de etaje, în timp ce la subsol a fost amenajată o parcare cu 500 de locuri.

În decurs de cinci luni, în perioada septembrie - ianuarie, austriecii de la Strabag şi dezvoltatorul Raiffeisen Evolution au ridicat 18 etaje, câte unul la fiecare opt zile, în condiţii de iarnă.

În China, o companie de construcţii a realizat recent un hotel de 30 de etaje în 15 zile, dar acea clădire este realizată din prefabricate montate pe structură de oţel, în timp ce structura Sky Tower este din beton armat.

 

Sursa

25 January 2012