Economia Chinei este una dintre cele mai atent analizate, în ultima perioadă. Semnalele că aceasta se îndreaptă spre haos nu sunt deloc încurajatoare, cu atât mai mult cu cât nu se întrevede colaborare din partea liderilor de la Beijing. În acest context, „oracolul” George Soros a avertizat asupra faptului că, în funcție de cum evoluează economia țării, China poate genera un nou război mondial sau o nouă monedă mondială, de puterea dolarului.

37321-china_bula.jpgChina este una dintre cele mai fierbinți economii ale lumii, în acest moment. modul în care oficialii chinezi vor alege să își conducă țara, poate releva cu o mare acuratețe modul în care va funcționa lumea ulterior. Puterea Chinei este incontestabilă, iar dacă Beijingul va decide să își orienteze economia spre cererea internă, renunțând astfel la o bună parte din export, situația economică mondială s-ar putea agrava.

„În cazul în care China se orientează pe cerere internă, se întrevede probabilitatea ca liderii chinezi să favorizeze un conflict extern. Acest lucru ar fi necesar pentru a ține țara unită și, totodată, pentru a-și păstra puterea. Iar dacă, în urma acestor schimbări, intervine un conflict între China și un aliat militar al SUA, precum Japonia, atunci nu este deloc exagerat să spunem că suntem în pragul unui al treilea război mondial", explică George Soros.

Marile puteri ale lumii caută soluții, pentru a evita conflictele majore

Desigur, marile puteri ale lumii sunt conștiente de această situație și există planuri pentru ca o asemenea situație să fie evitată. Una dintre aceste teorii presupune ca SUA să facă ceea ce George Soros numește „o concesie majoră”, prin care monedei chineze, yuanul, să îi fie permis să se alăture coșului de valute a Fondului Monetar Internațional. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, yuanul ar concura în mod direct dolarul la statutul de monedă de rezervă la nivel mondial. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, și China ar trebui să facă un set de concesii la fel de importante. Spre exemplu, să-și reformeze economia și să accepte statul de drept.

„Un asemenea acord este dificil de obținut, dar alternativa este mai ingrată, pentru ambele părți. Dacă se vor accepta asemenea termeni, iar yuanul va deveni o monedă de piață, se va crea o conexiune între cele două sisteme. În caz contrar, amenințarea unui al treilea război mondial devine reală, prin alinierea Chinei cu Rusia, din punct de vedere politic și militar. Așadar, această soluție merită încercată", spune George Soros.

Pentru a susține ipoteza conflictului global, Soros argumentează cu modificările pe care China le aduce în zona arhipelagului Spratly, din Marea Chinei de Est. În această zonă maritimă strategică, China construiește insule artificiale. La modul oficial, aceste demersuri sunt justificate drept strategii de apărare militară și de securitate. Țările vecine însă, interpretează aceste modificări drept o nouă cale de extindere a influenței în Marea Chinei de Sud. Tensiunile în zonă sunt în creștere, în condițiile în care Arhipelagul Spratly este revendicat de mai multe țări din Asia de Sud-Est, printre care Filipine, Brunei, Vietnam, Taiwan sau Malaezia.

CITEȘTE ȘI:

8 iunie 2015