55.000 de euro, preţul de criză al unei garsoniere în pericol de prăbuşire, fără gaze, curent, apă, faianţă, termopan, gresie sau parchet

Atenţie, pietoni de pe Magheru! Cad jumătăţi de balcoane!

Chichineaţă ultracentrală la preţ de luxBună ziua, vă sun în legătură cu garsoniera de 55.000 de euro de la Universitate". Sughiţul scurt şi clipele de tăcere care urmează îmi dau de înţeles că interlocutorului meu nu-i vine să-şi creadă urechilor... Într-un târziu, omul îşi recapătă sângele rece şi mă întreabă într-un acces de sinceritate. „Domnule, ai citit cu atenţie anunţul?". „Da...". „Ai văzut că scrie că nu e utilată, mobilată? Că blocul e vechi?". „Da, da...". „Domnule, nu te mint, e bloc cu bulină!...". „Da, da, da", îl liniştesc pe vânzător. Stabilim să ne vedem a doua zi. Garsoniera de 25 de metri pătraţi este în clădirea de lângă blocul „Dunărea", cel care a fost distrus în cutremurul din '77 şi apoi refăcut. Intrăm printr-o curte interioară şi urcăm la etajul unu. Cât se chinuie să deschidă uşa, proprietarul îmi mărturiseşte icnind că în 10 ani a dat doar de vreo cinci ori pe-acolo, deci lucrurile sunt cam ruginite. Păşim în garsoniera în care fiecare metru pătrat în pericol de prăbuşire costă mai bine de 2.000 de euro...

Nimerim într-o cameră cu scop nedefinit; cam mare şi pătrată ca să fie hol, dar mult prea mică pentru a fi numită cameră de zi. „Aici ai putea să-ţi faci, de exemplu, o bucătărie", mă îndeamnă gazda arătându-mi un frigider mic într-un colţ. „Ai loc să bagi şi un aragaz, dacă vrei, dar trebuie să tragi şi gaze... Nu-i nicio problemă, avem ţeava de gaze chiar pe palier". Omul iese pe hol şi dă un bobârnac într-o ţeavă galbenă. Intră din nou în garsonieră şi mă asigură că tabloul electric se poate repara uşor şi o să am şi curent, dacă vreau. Mai mult o să mă coste însă centrala termică. Mă uit întrebător la un calorifer, dar mă asigură că e strict de decor. În caz că vreau şi apă curentă, îmi zice că dacă sparg un perete, pot să-mi trag apă de la baia care este în spatele zidului de care e lipit frigiderul. Deşi, momentan nici apa nu curge...

Priveliştea ultracentrală

Păşim în a doua cămăruţă, care ar putea servi drept dormitor. Parchetul, acoperit de câteva cârpe şi ziare îngălbenite de vreme, scârţâie la fiecare pas. Din fericire, odată ce ai făcut trei paşi, camera se termină. Gazda dă cu piciorul într-o parte nişte boarfe şi se scuză zicându-mi că nu a mai dat de mult pe-acolo. Judecând după o scrumieră plină de mucuri de Marlboro lights cu filtru cărămiziu, care nu se mai fac de ceva vreme, deduc că au trecut cel puţin doi ani... „Ai aici şi baia", îmi zice omul şi deschide o uşă. Baia seamănă cu un hol, destul de lungă, dar foarte îngustă. Dau să intru, dar realizez că ar trebui să mă deplasez mergând în lateral şi să îmi sug şi burta ca să încap în spaţiul dintre perete şi closet, aşa că îmi mut gândul. „Dacă vrei, poţi să dărâmi şi zidul ăsta", îmi zice gazda şi dă un pumn în peretele care dă spre prima încăpere. Garsoniera se zdruncină şi scoate zgomote ciudate.

„Mă rog, poate că nu...", constată omul. Ne întoarcem tăcuţi în prima încăpere. Victor Ciorbea se uită îndoielnic la mine din fotografia de pe prima pagină a unui ziar îngălbenit de vreme. Gazda se uită la mine scărpinându-se pe creştet. „A, are şi balcon!", îşi aduce aminte. În balcon nu se poate intra, însă, pentru că uşa a fost zidită. Cel mult puteai sări în el de pe o fereastră... Admir şi priveliştea oferită de garsoniera ultracentrală. Mi se dezvăluie curtea interioară a blocului, un gard, un morman de gunoi şi chiloţii tetra puşi la uscat pe o sârmă de vecina din dreapta...

„Eu zic că dacă bagi 300 de milioane în ea, o faci stas", mă îmbărbătează proprietarul, zicându-mi şi că preţul, adică 55.000 de euro, este negociabil. Îl întreb dacă atât cerea pe garsonieră şi înainte să vină criza. Omul îşi dă drumul la vorbă de parcă i-aş fi pus sare pe rană. „Păi să ştii că am lăsat mult la preţ! Sub 90.000 nu o dădeam, aşa nerenovată cum e ea! Mai central de atât nu găseşti!". Rămâne să mă mai gândesc şi să revin cu un telefon. La plecare îmi zice că bulina pe care o are clădirea nu trebuie să mă îngrijoreze. Primăria a promis că în cel mult doi ani blocul va fi renovat.

Garsoniera cu crăpătură

A doua garsonieră ultracentrală pe care o vizitez este situată într-un bloc de lângă Sala Dalles, care este de doi ani în renovare, pentru a scăpa de bulină. Mă strecor printre o patiserie şi un sex-shop şi, după un morman de moloz, găsesc şi scara blocului. Trag aer în piept ca să mă îmbărbătez, dar realizez că a fost o idee proastă, pentru că inhalez echivalentul a două linguriţe cu vârf de ciment. După o călătorie aventuroasă cu liftul până la etajul şapte, ajung în faţa garsonierei „mobilate modern, preţ 49.000 de euro". Îmi deschide nepoata proprietarului care îmi zice că nu este cazul să mă descalţ, chiar dacă am adus cu mine mult praf de pe palier.

De altfel nici nu aş avea loc să mă aplec în holul de 1/1 în care sunt invitat. Gazda îmi zice însă că ceea ce eu iau drept vestibul este de fapt bucătăria... Mă uit mai atent şi văd un cuptor cu microunde pe o măsuţă, aşa că îi dau dreptate. Intrăm în camera de zi/dormitor care constă într-un pat ce ocupă trei sferturi din cameră şi o măsuţă cu televizor pe ea. În spatele televizorului este uşa care dă în baie. Păşesc atent pe vârfuri în spaţiul strâmt din jurul meu ca să nu mă prăvălesc peste gazdă şi admir pereţii cândva albi, dar acum îngălbeniţi şi cu urme de inundaţie... „Asta e tot, e foarte drăguţ", mă asigură gazda. Nu îndrăznesc să o privesc în ochi, aşa că mă întorc spre fereastră. Descopăr că garsoniera are şi balcon, aşa că cer permisiunea să ies la aer. Mă avânt, dar mă opresc brusc.

Balconul nu este mai mare ca „bucătăria", dar măcar îmi oferă priveliştea bulevardului şi zgomotul asurzitor al traficului. În spatele meu, însă, gazda scoate un scâncet slab... Mă întorc şi o găsesc palidă şi cu mâna la gură. „Crăpătura...", îmi şopteşte. „Eu nu trec niciodată de crăpătură! Mi-e frică să nu se prăbuşească!". Într-adevăr, balconul are o crăpătură chiar la mijloc. Mă arăt încrezător că nu e dracul atât de negru şi încep să tropăi dincolo de micul „rift". Toată bravada mea se termină, însă, când simt că totuşi ceva se mişcă... Păşesc grijuliu înapoi în casă, iar gazda îşi recapătă culoarea în obraji. „Vă zic că e foarte drăguţ", continuă ea. „Eu mă mut de aici din motive personale". Întreb dacă blocul este cu bulină şi mi se zice că e cu dus şi întors.

Teoretic, de doi ani se lucrează la consolidare. Practic, a început să vadă muncitorii la faţă abia de anul acesta. Dar se lucrează intens. Atât de intens, încât din exces de zel au făcut praf un apartament de cinci camere din clădire! Nici vecinii nu sunt răi, deşi mai are probleme cu o babă nebună de la etajul cinci. Îi zic că fiecare bloc are baba lui nebună, dar ea plusează şi zice că totuşi, la ea, sunt mai multe... Dar să nu mă îngrijorez că, oricum, nu o mai duc mult nici ele. Altfel, am metrou, supermarket şi două sex-shop-uri la nici cinci minute de mers pe jos... Preţul de 49.000 de euro nu este negociabil.

O mansardă romantică

Nu pot să-i dau gazdei niciun răspuns definitiv până nu îmi termin inspecţia de garsoniere ultracentrale din Bucureşti. Ultima la care mă opresc este şi cea mai ieftină. 20 de metri pătraţi, etaj 9 din 9, 40.000 de euro. Vizavi de staţia de metrou de la Piaţa Romană. De data aceasta mă întâmpină agentul imobiliar, un domn înalt, distins şi răcit cobză. Blocul nu are bulină, iar călătoria cu liftul până la ultimul etaj este mai lină. Primul obstacol este însă uşa, care refuză să se deschidă. Încercăm mai multe chei şi, în cele din urmă, un umăr proptit bine rezolvă problema. Agentul este un om curajos, sau poate că răceala de care suferă i-a afectat sinusurile, pentru că niciun muşchi nu i se clinteşte pe faţă când intrăm.

Eu, pe de altă parte, mă chinui să-mi dau seama a ce miroase mai rău - a urină sau a varză călită? Facem doi paşi şi garsoniera se termină. Încerc să-mi dau seama unde a dispărut restul din cei 20 de metri pătraţi de care scria în anunţ, deoarece camera acoperită cu parchet vechi de câteva zeci bune de ani nu pare să fie mai mare decât o bucătărie de bloc de cartier... Mă luminează agentul care deschide uşile a două debarale. „Aici este bucătăria", mă informează, arătându-mi prima uşă. Bag un cap înăuntru şi descopăr că bucătăria e de fapt o chiuvetă veche de fontă, prinsă pe zid. Fac greşeala de a deschide unicul robinet, moment în care ţeava începe să tremure şi nişte zgomote ce aduc a horcăieli şi blesteme încep să urce din adâncul conductei. Închid repede robinetul, dar zgomotele continuă sub formă de bolboroseli... În cea de-a doua debara este baia, care constă într-un closet cu lanţ şi o cabină strâmtă de duş. Mă uit cu atenţie şi îmi dau seama că, dacă ipotetic aş fi încăput în cabină, practic mi-ar fi fost greu să mă şi mişc în ea.

Garsoniera nu are balcon, dar are fereastră (baia şi bucătăria nu erau dotate cu aşa ceva). Mă aşez în dreptul geamului şi admir priveliştea - o turlă de biserică şi câţiva plopi. „Fereastra dă înspre Piaţa Amzei. După cum vedeţi, parchet este pus deja. În rest, o puteţi utila după bunul plac". Ne uităm amândoi pe pereţi, considerâd că tot ce era de spus se spusese deja. Atârnată într-un cui, zace o inimioară roz de pluş. „A stat aici un cuplu, în gazdă, pentru o vreme", mă lămureşte agentul. „Preţul este de 40.000 de euro, nu?", îl întreb. Agentul mă priveşte încurcat şi tuşeşte, dar nu de la răceală. „Aşa scria în anunţ? E o greşeală. Preţul este de 45.000"... Părăsim garsoniera ultracentrală şi agentul îmi arată şi cel din urmă avantaj. O boxă pe palier, unde mi-aş putea rezerva câteva rafturi, dacă am ceva de depozitat... Îi mulţumesc frumos şi îl asigur că o să mă gândesc la ofertă...

Sursa

19 februarie 2009