Având în vedere că de la 1 ianuarie 2010 va fi aplicată Legea nr. 372/2005  pentru certificarea energetică a apartamentelor din blocurile de locuinţe în vederea vânzării-cumpărării/închirierii locuinţelor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei face câteva precizări necesare pentru o înţelegere corectă a acestui act normativ.

sursa:gazetarul.ro/Legea prevede ca proprietarii de apartamente din blocuri de locuinţe să prezinte potenţialilor cumpărători sau chiriaşi, certificate pentru informarea acestora privind performanţa energetică.

Certificatul de performanţă energetică se elaborează în baza „Metotologiei de calcul al performanţei energetice a clădirilor", aprobată prin ordin al ministrului. Această metodologie a fost completată cu un Breviar de calcul şi exemple pentru certificarea energetică a blocurilor de locuinţe şi respectiv a apartamentelor, inclusiv cu modelul cerificatului de performanţă energetică adaptat pentru apartament.

La elaborarea certificatului de performanţă energetică al apartamentului în vederea vânzării-cumpărării sau închirierii, auditorul energetic pentru clădiri, preia, de regulă, releveul şi celelalte date tehnice necesare care se regăsesc în documentaţia cadastrală elaborată în condiţiile legii pentru vânzarea-cumpărarea apartamentului.

Astfel, în cazul vânzării/închirierii unui apartament construit înainte de 2007, se poate întocmi un certificat de performanţă energetică pentru respectivul apartament, neimplicând auditarea energetică a întregii clădiri. Pentru clădirile noi, construite după 1 ianuarie 2007, certificatul energetic se predă la recepţia lucrărilor. De asemenea, toate blocurile de locuinţe care sunt supuse reabilitării termice obţin un astfel de certificat.

Costul certificării energetice a apartamentului, stabilit în condiţii de piaţă, raportat la aria utilă a apartamentului, reprezintă un procent nesemnificativ în raport cu cheltuielile stabilite în condiţiile legii pentru efectuarea tranzacţiei şi nu influenţează semnificativ preţul acesteia.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei respige categoric speculaţiile apărute pe piaţa imobiliară care pun pe seama elaborării certificatelor energetice creşteri ale preţurilor locuinţelor de până la 10%.

Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2002/91/CE privind performanţa energetică a clădirilor. Legea nr. 372/2005 defineşte certificatul de performanţă energetică ca fiind un document tehnic, cu caracter informativ, care atestă performanţa energetică a unei clădiri.

Prin certificat, potenţialul cumpărător sau chiriaş este informat asupra performanţei energetice a apartamentului, exprimată, în principal, prin:

·         consumul total anual specific de energie, exprimat în kWh/mp arie utilă, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat;

·         eficienţa energetică a apartamentului, prin încadrarea acestuia într-o clasă energetică (de la clasa A-eficienţă energetică ridicată, la clasa G-eficienţă energetică scăzută), funcţie de consumul total anual specific de energie.

Majoritatea clădirilor vechi din România sunt încadrate în clasele energetice C şi D având consumuri specifice anuale pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat peste 200 kWh/m2/an. În acest context, este de menţionat că ţinta consumului anual specific de energie pentru încălzire este de sub 100 kWh/m2/an şi a fost stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009.

Certificatul este valabil 10 ani de la data emiterii şi se elaborează de către auditori energetici pentru clădiri, persoane fizice atestate, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei desfăşoară cu regularitate examene de atestare tehnico-profesională a auditorilor energetici.

În baza solicitărilor, până la 15.12.2009, au promovat examenul de atestare 576 auditori energetici pentru clădiri.

Procesul de atestare tehnico-profesională este deschis tuturor celor interesaţi şi care îndeplinesc condiţiile necesare. Lista auditorilor energetici atestaţi este disponibilă pe site-ul ministerulului www.mdrl.ro, secţiunea Construcţii/Atestări tehnico-profesionale.

17 December 2009