Criza politică şi militară din Ucraina a adus fluctuaţii considerabile în preţul aurului, care a atins cel mai mare preţ al ultimelor patru luni. Metalul preţios s-a scumpit vertiginos, ca urmare a dorinţei investitorilor de a-şi securiza banii în active considerate sigure. Şi argintul a urmat un trend similar, dar aceste mişcări de creştere sunt de aşteptat să încetinească, în momentul restabilirii echilibrului în Ucraina.

33208-1au.jpgÎn ultima săptămână, aurul a marcat creşteri consecutive, alimentate de declaraţia preşedintelui Vladimir Putin, care a spus că nu există o nevoie imediată de a trimite trupe în Ucraina. Preţul metalului preţios a crescut cu până la 2,5% într-o singură zi, respectiv luni, când tensiunile au escaladat.

„Incertitudinea geopolitică a adus beneficii aurului, care a atins preţul de 1.348 dolari uncia, noul record al ultimelor patru luni. Investitorii optimişti pot chiar să proiecteze optimist atingerea unui preţ de 1.360 dolari, în viitorul imediat. Vremurile tulbure din punct de vedere geopolitic au obiceiul de a distorsiona pieţele. La fel se va întâmpla şi în acest caz, atât timp cât evoluţia din Ucraina continuă să fie o ştire de top”, arată Simon Smith, economist şef FxPro, Londra.

Ultimele trei luni au adus creşteri de 11% la preţul aurului

Numai anul acesta, preţul aurului a crescut cu 11%. Evoluţia este justificată, în parte, şi de fragilitatea economiei globale. În 2013, preţul a scăzut cu 28%, cel mai mult din 1981 până în prezent. Chiar şi aşa, aurul rămâne investiţia preferată pentru cei care vor să aibă economiile plasate sigur, pe termen lung.

„În momentul în care tensiunile se calmează, preţul aurului este împins în jos. Oricum, investitorii din întreaga lume continuă să monitorizeze datele financiare oferite de specialiştii din întreaga lume, pentru a măsura stabilitatea economiei”, arată Phil Streible, broker senior R.J. O’ Brien & Associates.

Contractele pentru aurul cu livrare în luna aprilie au înregistrat, la New York, o creştere de 1,86% a cotaţiilor. Astfel s-a ajuns la un preţ de 1.345 dolari uncia, cu 24 de dolari în plus.

Argintul cu livrare în luna mai este şi el în urcare cu 1,22%, până la 21,47 dolari uncia.

Contractele pentru platină, cu livrare în luna aprilie, au crescut cu 0,2%, până la 1.464 dolari uncia. Acest metal s-a scumpit cu 6,6% anul acesta, în urma grevelor din Africa de Sud, care au blocat trei dintre cei mai mari producători de platină ai lumii.

CITEŞTE ŞI: Preţul aurului, în 2014: specialiştii estimează creşteri

 

10 March 2014