E cerere mare de locuinţe în zona Gării de Nord. Atât de mare încât uneori agenţii sunt puşi în dificultate în faţa potenţialilor cumpărători. Nu o spunem noi, ci chiar cei care se ocupă de tranzacţii imobiliare în această zonă.

"Cerere există şi chiar mai mare decât pe alte zone. Noi lucrăm în tot Bucureştiului, în special pe sectorul 1, zona Gării de Nord este chiar solicitată, aş putea spune cu părere de rău că nu avem ce să le oferim cumpărătorilor, atât de mare este solicitarea. Sunt sigur că dacă în zona asta ar mai fi şi ceva construcţii noi, ele s-ar vinde foarte repede, chiar anul acesta" ne-a declarat Marian Dusmanu, Tentant Imobiliare.

"La garsoniere, preţurile variază în funcţie de suprafaţă, de vechimea imobilului, de suprafaţă, dacă e bloc mixt, de garsoniere, încep de la 40.000 euro până la 50-55.000 euro maximum. Şi la două şi trei camere? Variază între 55-60.000 euro, în funcţie de amenajări, de vechimea imobilului, de etaj" spune Florin Calentaru, Bluehouse Imobiliare.

Un dezavantaj al locuinţelor din zona Gării de Nord este vechimea acestora, de aceea multe dintre ele nu se încadrează în programul Prima Casă.

"Foarte multe apartamente din această zonă sunt pe lista de risc seismic, chiar dacă nu sunt imobile cu bulină, sunt pe gradul doi, trei, patru de risc seismic, ceea ce elimină în mare măsură din programul Prima Casă. Vânzătorii ştiu şi ei destul de bine treaba asta, deşi nu ar vrea să o ştie şi cumpărătorii" este de părere Marian Dusmanu.

Din păcate, nici locuinţele mai noi, care se încadrează în programul Prima Casă, nu s-au tranzacţionat prin acest program. 

"În perioada asta predomină clienţii cu Prima Casa. Aveţi multe cereri? Foarte multe. S-au şi concretizat din ele? Foarte puţine" afirmă Florin Calentaru.

"S-au trezit foarte mulţi oameni antrenaţi în acest program pentru că este tentant şi după aceea şi-au dat seama că nu numai dacă ai 3.000 de euro, poţi să cumperi un apartament. Pentru că l-au găsit la 60.000 euro, vine evaluatorul spune că e doar 55.000 euro, iar banca zice că îi dă doar 45.000 euro si ca atare trebuia să aibă 15.000 euro ca să poată să se angajeze" adaugă Marian Dusmanu.

O piaţa a construcţiilor noi nu există în zona Gării de Nord, terenurile libere din zonă au suprafeţe mici şi preţuri mari.

"Ca să construieşti un imobil de P+8 nu a permis zona, nu s-au dat certificate de urbanism şi autorizaţii de construire pentru ridicarea de blocuri mai mari de P+3" susţine Florin Calentaru.

"Fiind foarte aproape de piaţa Victoriei, la 4-500 de metri, influenţa zonei Victoria a fost puternică şi preţurile terenurilor au fost mai mari decât ar fi trebuit, din cauza aceasta nici nu s-a construit nimic nou" spune Marian Dusmanu.

Chiriile i-au salvat pe agenţii imobiliari la începutul anului, când tranzacţiile imobiliare erau aproape inexistente. Şi în prezent, acest segment de piaţă merge foarte bine.

 

"Este o perioadă în care foarte mulţi studenţi caută garsoniere şi apartamente de două camere. Garsonierele variază între 300 euro la cele mobilate şi ajung la 350-400 euro" susţine Florin Calentaru.

La începutul anului, în plină criză imobiliară preţurile au crescut, dar fără succes. Aşa că au început să scadă şi se pare că îşi vor continua linia descendentă, sunt de părere agenţii imobiliari.

"Consider că preţurile vor continua să scadă până în primavară. Mă bazez pe această predicţie pe faptul că nu sunt semne că în România criza e pe ducă şi pe faptul că pe timp de iarnă oamenii cheltuiesc mai mulţi bani şi primesc mai puţin şi dacă nu sunt bani, nici preţurile nu au cum să crească.

Cred că din vara viitoare, vară spre toamnă, se va putea vedea o tendinţă de uşoară creştere. Sigur că lecţia crizei economice nu va fi uitată curând, iar preţurile nu vor mai creşte în niciun caz la nivelul atins în 2008" conchide Marian Dusmanu.

Avantajele zonei Găra de Nord din punctul de vedere al agenţilor imobiliari:

  • Preţuri bune
  • Mijloace de transport in comun de suprafaţă
  • Metrou
  • Gara de Nord

 

Dezavantajele zonei Găra de Nord din punctul de vedere al agenţilor imobiliari:

  • Aglomerat
  • Zgomot

 

 

22 October 2009