Agentiile imobiliare cu o anumita stabilitate pe piata locala trebuie sa profite de momentul de cumpana prin care trece real-estate-ul autohton pentru a recruta oamenii de care au nevoie, afirma reprezentantii Century 21 Romania, detinatoarea francizei retelei imobiliare cu acelasi nume.

"De la inceputul anului, numarul tranzactiilor imobiliare a scazut foarte mult, iar foarte multe agentii au dat faliment. De aceea, acum este un moment oportun pentru noi sa recrutam agenti imobiliari cu experienta in domeniu", a spus Gabriel Alexandru, vicepresedintele Century 21 Romania. 

 El mentioneaza ca din cauza reducerii numarului de tranzactii imobiliare, agentii sunt nemultumiti pentru ca nu mai pot vinde, ceea ce inseamna ca nu isi pot incasa comisionul. "Agentul imobiliar vrea sa lucreze pentru un angajator care sa-l recompensenze prin intermediul unor beneficii si, totodata, pentru un comision cat mai mare", a precizat Alexandru.

Pentru a-si mari personalul din cele 10 agentii pe care le detine la nivel national, compania a organizat ieri un targ de joburi.

"Targul s-a adresat atat persoanelor cu experienta, cat si celor fara experienta. Am colectat online peste 1.500 de CV-uri, iar dintre acestea cred ca 10% sunt apropiate cerintelor noastre", spune Alexandru.

In prezent, compania are circa 80 de angajati, care lucreaza in cele 10 agentii nationale, 60 din 80 de angajati fiind agenti de vanzari. Potrivit oficialilor firmei, un agent de vanzari poate fi platit doar cu procent din ceea ce vinde sau poate primi un salariu compus dintr-o parte fixa si una variabila. De exemplu, un agent poate primi o parte fixa de 300 de euro net lunar la care se adauga un comision de maximum 50% din tranzactie.

"Un consilier, care este un agent imobiliar cu experienta de 2-5 ani, poate primi o parte fixa de maximum 1.000 de euro net lunar, in vreme ce comisionul pe care il primeste poate ajunge si la 80% din valoarea tranzactiei", spune vicepresedintele Century 21 Romania.

Compania va organiza anul viitor inca o editie a targului de joburi, insa targetul va fi orientat exclusiv catre studenti.

Sursa

17 septembrie 2008