Cel mai scump bulevard de retail din lumea este Fifth Avenue din New York

Romania astepta scaderi la chiriile de spatii comerciale stradale, desi a inregistrat anul acesta cresteri de 26% si respectiv 35% pentru Bulevardele Magheru si Calea Victoriei

Cele mai importante bulevarde pentru retail din lume ignora criza mondiala si inregistreaza cresteri sau cel putin stagnari in 94% dintre cele 236 de bulevarde analizate. Analiza detaliata este prezentata in al 23-lea raport anual Main Streets Across the World, emis de consultantul global in real estate, Cushman & Wakefield. Acesta este un barometru global pentru forta si popularitatea bulevardelor pentru cumparaturi din 48 de tari.

Fifth Avenue din New York este din nou cel mai scump bulevard de cumparaturi din lume, unde retailerii platesc acum chirii anuale de 1850$/ sq ft /an, adica 12 612 euro/mp/an, mai mult cu 23% fata de 2007. Cele mai scumpe strazi din Hong Kong, Paris, Milan si Dublin sunt urmatoarele clasate in topul celor mai scumpe 5 bulevarde din lume, in timp ce Londra si Tokyo au coborat pe locurile sase si respectiv sapte.

Dublin a crescut cel mai mult in topul primelor zece bulevarde,  Grafton Street urcand doua locuri si intrand astfel pentru prima data in primele 5 strazi cele mai scumpe pentru retail din lume. Retailerii care vor sa deschida magazine pe aceasta strada trebuie sa plateasca 824 $/sq ft /an, adica 5 621 euro/mp/an, cu 5,3% mai mult fata de cat plateau in 2007.

Gene Spiegelman, director executiv la Cushman & Wakefield New York a declarat: “In decursul lui 2008 Fifth Avenue si-a consolidat pozitia de cea mai scumpa locatie pentru chiriile in retail, acestea fiind in medie de 1850 $ per sq ft.. Chiriile de la parter insa au depasit si 2300 $ per sq ft prin inchirierea catre Abercrombie & Fitch de pe Fifth Avenue nr 666. Acest bulevard continua sa fie o emblema pentru a pozitiona brandurile foarte sus ca venituri si calitate in fata clientilor internationali.”

“Pe masura ce ne apropiem de finalul lui 2008, estimam ca retailerii vor evalua foarte atent chiriile si implicatiile de capital, dar vor continua sa exploateze valoarea pozitiilor premium limitate de pe marile bulevarde ca parte a strategiilor pe termen lung. Chiriile mentionate pot parea nesustenabile in momentul de fata, dar in plan strategic, acestea reprezinta angajamente in oportunitati pe termen lung pentru un grup de branduri globale de retail, foarte competitive, care recunosc valoarea unor simboluri in real estate ca vehicule eficiente pentru comunicarea brandului. Ne asteptam ca aceasta tendinta sa continue.”

John Strachan, global head of retail la Cushman & Wakefield a declarat: “Cererea pentru spatiul, adesea limitat, de pe cele mai celebre bulevarde de cumparaturi din lume este determinata de o serie de factori. Pentru retailerii de lux, prezenta pe cele mai prestigioase bulevarde este esentiala in pozitionare brandului, uneori indifernt de cat de profitabil poate fi magazinul. Un asemenea profil de brand ajuta la atragerea de venituri prin intermediul altor canale cum sunt internetul, si vanzarea unor linii de produse precum parfumurile sau accesoriile care sunt vandute la o scara mai extinsa.”

In Romania am asitat la o crestere de 26% pentru bulevardul Magheru. In 2007 chiria lunara era in medie de 115 euro, in timp ce anul acesta am ajuns la o medie de 145 euro/mp/luna, iar pentru unele spatii proprietarii cereau si 190 euro/mp. Situatia de pe Calea Victoriei este similara. Anul trecut chiria medie era de 120 de euro/mp/luna, iar anul acesta a crescut cu nu mai putin de 35% ajungand la 135 euro/mp/luna.

La nivel european chiria medie pentru spatii comerciale stradale este de 160 euro/mp/luna, fiind in crestere cu 11,7% fata de valorile inregistrate anul trecut. Cele mai mari cresteri le-a inregistrat Europa Centrala si de Est - 26,6%,  in ce in Europa de Vest cresterea a fost  doar de 6,8%. In termeni absoluti chiriile medii din Vestul Europei sunt de 184 euro/mp/an si in Europa Centrala si de Est de 88 euro/mp.

Prin prisma acestor noi scumpi Magheru a mai urcat un loc in topul global al celor mai scumpe bulevarde pentru retail: astfel ca de pe pozitia 29 pe care s-a aflat anul trecut, anul acesta a ajuns pe locul 26.

Cresterile despre care vorbim au fost realizate in primele doua trimestre ale anului, din trimestrul al treilea piata intrand in stagnare.

Valentin Manu, Directorul departamentului de High Street la Cushman & Wakefield Romania a declarat:

 “In momentul de fata presiunea pentru spatii comerciale stradale a scazut. Vremurile licitatiilor pentru aceste spatii s-au sfarsit. Bucurestiul sau Romania nu se pot compara cu New York, Milan sau Paris unde retailerii dominanti sunt din sectorul de fashion, in special cel de lux pentru care prezenta pe astfel de bulevarde le sustine imaginea si brandul neinteresandu-i profitul pentru aceste magazine. In Romania principalii ocupanti ai spatiilor stradale sunt bancile, companiile de telefonie mobila, farmaciile si casino-uri. Bancile dupa cum stie toata lumea sunt foarte prudente in momentul de fata cu propriile lichiditati si amana planurile de extindere, cautand in plus chiar modalitati de reducere a costurilor, companiile de telefonie mobila si-au ajustat planurile si se extind mai putin si in spatii mai mici decat pana acum,  farmaciile si-au stopat extinderile, iar casino-urile sunt interesate doar de spatii premium. Proprietarii inca refuza sa creada ca piata s-a schimbat si mentin aceleasi preturi, in curand insa ei vor trebui sa se adapteze. Pana acum se inchiria orice la orice pret. Acum foarte putini chiriasi mai platesc peste 100 – 125 euro/mp. Singura evolutie fireasca a preturilor in prezent este in jos. Cu cat se intelege mai repede acest lucru, cu atat mai repede piata se va dinamiza.”

 La nivel global retailerii internationali continua sa se extinda in piete noi si abordeaza in general o viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile economiei. Acesta este evident cazul pietelor emergente din toate regiunile lumii – Turcia si Rusia in Europa, Argentina si Brazilia in America, si India in Asia. In india, cea mai mare crestere a inregistrat-o bulevardul Colaba Causeway din Mumbai, de peste 182% pana la 269 $/sq ft/an, respectiv 1833 euro/mp/an.  6 din 10 bulevarde de retail din Asia cu cele mai mari cresteri de chirii sunt localizate in India.

Rajneesh Mahajan, director de retail la Cushman & Wakefield India a declarat: “Crestrea substantiala a chiriilor de pe bulevarde a fost determinata de cererea din partea retailerilor existenti pentru ajustarea si extinderea spatiilor in vederea crearii unor magazine emblema. Cererea a fost in continuare alimentata de intrarea unor noi retaileri internationali si locali. Prima jumatate a lui 2008 a inregistrat totusi o stabilizare a chiriilor in majoritatea micro pietelor, acestea punand presiune tot mai mare pe sustenabilitate magazinelor. Un raspuns favorabil din partea clientilor fata de aceste initiative ar consolida pozitia retail-ului si ar ajuta retailerii sa-si ajusteze strategiile de real estate.”

In Europa, chiriile spatiilor comerciale stradale din Turcia au inregistrat cresteri puternice, 5 din primele 10 locatii cu cele mai mari cresteri fiind fie in Istanbul fie in Ankara. Chiriile din partea Europeana a Valikonagi Caddesi au crescut cu 114% anul acesta, iar cele din partea asiatica a strazii Bagdat Caddesi au crescut cu 96%. Cea mai scumpa strada din Turcia este partea europeana a bulevardului Abdi Ipekci, care a urcat in clasamentul global de pe pozitia 32 pe locul al 24-lea.

Gulsin Hakman, Head of retail la Cushman & Wakefield Turcia a declarat: “In 2008 orasele cu potential mare de consum au crescut mai repede ca niciodata. Atat retailerii locali cat si internationali au fost preocupati sa isi mareasca cota de piata si pozitia pe care o ocupa in piata. De aceea, multi au deschis magazine noi atat pe principalele bulevarde ale tarii, cat si in centre comerciale noi (multe dintre noile dezvoltari fiind acum localizare in orasele mai mici din Anatolia). Aceasta a condus catre chirii mai mari, care, coroborate cu cresterea costurilor pentru distributie si cresterea salariilor, pun sub semnul intrebarii sustenabilitatea “planurilor de extindere” ale anumitor retaileri.”

Anthea To, analist de retail la Cushman & Wakefield a declarat: “Privind in perspectiva ne asteptam la o scadere a cheltuielilor de consum in multe piete pe parcursul lui 2009, pe masura ce impactul crizei globale de lichiditati se face simit. Statele Unite si pietele europene cum sunt Marea Britanie, Spania, Italia si Irlanda se confrunta cu recesiune economica, desi anumite tari din Europa Centrala par pregatite sa performeze relativ bine. Retailerii trans-nationali vor continua sa caute modalitati de a capitaliza pe termen lung in pietele emergente, dar ne asteptam sa actioneze in perioada imediat urmatoare mai prudent decat inainte intrucat se asteapta ca retailerii sa fie mai sensibili la costurile ocupationale.”

 

20 November 2008