Centrele comerciale Galleria, aflate în portofoliul companiei imobiliare GTC, continuă să se devalorizeze, astfel că la jumătatea anului valoarea de piaţă a celor patru malluri situate în oraşele Arad, Suceava, Buzău şi Piatra-Neamţ a ajuns la 72 de milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei.

26076-city-gate.jpgÎn condiţiile în care suprafaţa închiriabilă a celor patru proiecte se ridică la aproape 69.400 de metri pătraţi, GTC şi-a evaluat mallurile la un preţ mediu de 1.030 de euro/metrul pătrat, comparabil cu cel al apartamentelor vechi din Bucureşti, spre exemplu.

Comparând cu alte centre comerciale, mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti este evaluat la circa 370 mil. euro (4.800 euro/mp închiriabil), în timp ce parcul comercial Militari Shopping, situat tot în Capitală, este evaluat la peste 70 mil. euro (circa 1.350 de euro/mp).

Potrivit informaţiilor anunţate de-a lungul timpului, GTC a investit peste 120 de milioane de euro în construcţia celor patru proiecte a căror valoare de piaţă a scăzut în contextul în care chiria medie practicată este de 8 euro/mp lunar, iar gradul de ocupare se ridică la 89%.

Fără profit

Reprezentanţii companiei afirmă că nu se poate asigura profitabilitatea proiectelor de retail din Bulgaria (Stara Zagora) şi România (Arad, Piatra-Neamţ, Buzău şi Suceava) din cauza gradului redus de ocupare şi a nivelului redus al chiriei.

"Grupul este în prezent incapabil să atragă noi chiriaşi sau să crească chiria din cauza unor factori care nu ţin de el, ci de condiţiile existente pe piaţă. Astfel, nu există nicio certitudine că grupul va putea să vândă sau să restruc tureze un astfel de proiect, pentru a limita pierderile. Grupul nu poate să excludă nici că nu va lua în calcul suspendarea tem porară sau anularea unor proiecte care nu au justificare din punct de vedere comercial. În astfel de cazuri, nu există nicio asigurare că în urma unor astfel de acţiuni grupul îşi va limita pierderile", afirmă reprezentanţii GTC în raport.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice, GTC a realizat anul trecut venituri cumulate de 2,8 milioane de euro din exploatarea mallurilor Galleria deţinute în Suceava, Buzău şi Piatra-Neamţ, în timp ce proiectul din Arad a fost deschis în luna octombrie a anului trecut, astfel că a avut o perioadă scurtă de funcţionare.

Turnurile de 169 de milioane de euro

GTC este un grup care s-a făcut cunoscut pe piaţa locală prin proiectele de birouri dezvoltate. Compania a construit iniţial clădirile Europe House şi America House din Piaţa Victoriei, proiecte vândute până la venirea crizei, iar în prezent are în portofoliu un alt proiect extrem de vizibil în Bucureşti - turnurile City Gate din Piaţa Presei Libereale cărui rezultate sunt mult mai bune decât ale mallurilor.

 

Sursa

20 August 2012