Dezvoltatorii ne-au bombardat anul trecut, şi chiar anul acesta cu anunţuri de noi malluri. De ce? Şeful Immofinanz, cel mai mare grup de investiţii din România spune că acest tip de proiecte se potrivesc mentalităţii românilor.

17406-ze_w_20854800.jpgDupă ce retailerul Cora a anunţat investiţii de 100 de milioane de euro într-un centru comercial din Braşov, iar polonezii de la Echo Investment au declarat pentru Money.ro că vor accelera anul viitor lucrările de construcţie a mallului anunţat în urmă cu câţiva ani, Immofinanz Group, cel mai mare investitor pe piaţa imobiliară din România plănuieşte investiţii care ar putea viza terenul fostei fabrici IUS Braşov de 4 ha.

"În prezent, eliberăm terenul pentru a putea fi gata pentru dezvoltarea unei proprietăţi viitoare. Începerea construcţiei şi valoarea investiţiei nu sunt stabilite deocamdată. Succesul fiecărui proiect individual depinde de calitatea locaţiei. În continuare, considerăm că segmentul comercial este cel mai promiţător din punct de vedere al stilului, al divertismentului, potrivindu-se perfect mentalităţii românilor, pentru care centrele comerciale sunt un loc de petrecere a timpului liber", a declarant pentru Money.ro, Eduard Zehetner, CEO Immofinanz.

Immofinaz are în plan investiţii de 264 mil. euro în România

Cu un portofoliu de peste 49 de proprietăţi imobiliare în România a căror valoare se apropie de 900 de milioane de euro, austriecii au în plan investiţii de 260 de milioane de euro în proiecte în România, adică aproape jumătate din investiţiile programate în proiecte în ţările europene, potrivit unei prezentări a companiei.

"În anumite ţări europene există semne de recuperare, în altele încă nu. Gândindu-ne la sectorul de retail, putem spune că România rămâne o regiune cu cu un potenţial uriaş de creştere şi o mare nevoie de a prinde din urmă. Vedem că retailerii internaţionali îşi continuă extinderea, iar noi retaileri se lansează şi pe piaţa românească", a mai declarat pentru Money.ro, Zehetner.

Încă de anul trecut, mulţi dezvoltatori au anunţat planuri de construcţie de noi malluri, atât în Capitală, cât şi marile oraşe din ţară. Nici 2011 nu a fost mai prejos, iar o parte din proiectele anunţate, dar îngheţate, sunt relansate pe piaţă.

Întrebat câte centre comerciale mai poate suporta piaţa româneacă, şeful Immofinanz s-a abţinut să dea un număr, dar spune că România va ajunge la o densitate de malluri comparabilă cu cea din Europa de Vest, asta dacă ţara se dezvoltă aşa cum este de dorit.

"Numărul acestora este strâns legat de cerere. Numărul de proiecte dezvoltate pentru centre comerciale va fi influenţat de situaţia economică generală. România este o piaţă mare care încă mai poate fi explorată. Piaţa de retail oferă posibilitatea de cre;tere, având în vedere că numărul spaţiilor comerciale moderne din mai multe oraşe nu a atins încă maximul pieţei. Există încă potenţial, în special în oraşele secundare, dar întotdeauna depinde de locaţie şi de conceptul proiectului de retail. Oraşele cu mai puţin de 80.000 de locuitori sunt vizate pentru parcuri de retail", a mai declarat Zehetner pentru Money.ro.

În toamna acestui an, Immofinanz va inaugura centrul comercial Maritimo din Constanţa. Grupul mai deţine acţiuni la Adama, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori rezidenţiali din România, care construieşte şi vinde apartamente în Bucureşti şi în alte oraş cu preţuri ce pornesc de la 1.000 euro/mp.


Sursa

6 April 2011