Burj Dubai, un zgârie-nori tubular ce are o înălţime de 818 metri, va fi inaugurat la 4 ianuarie.

Construcţia turnului Burj Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, a fost încheiată. Ultima macara a fost coborâtă ieri.

Gigantul imobiliar Emaar Properties a început construcţia turnului în 2004. Inaugurarea era programată pentru 2008, însă dezvoltatorii proiectului au amânat evenimentul.

Dar acum, data este stabilită - 4 ianuarie 2010. A fost aleasă întrucât coincide cu cea de-a patra aniversare a preluării puterii de către şeicul Mohammad Ben Rached.

Al-Maktun, relevă agenţia AFP. Inaugurarea are loc în contextul în care criza financiară s-a resimţit puternic în Dubai. Preţurile la imobiliare au scăzut semnificativ încă din vara lui 2008, iar în al doilea trimestru al acestui an, Emaar a anunţat pierderi de 350 de milioane de dolari.



Sursa

13 November 2009