Compania Willbrook Management International, care administrează activele imobiliare ale miliardarului Eyal Ofer, a solicitat săptămâna trecută insolvenţa Willbrook Medical Services, divizia de servicii medicale a investitorului imobiliar, prin care administrează o clinică privată din Pipera.

23540-eyal_ofer_1_9af2035271.jpgCererea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti vineri, 17 februarie, şi urmează a fi analizată de judecători miercurea aceasta.

Divizia a fost lansată în februarie anul trecut şi avea ca scop administrarea primului centru medical din reţeaua pe care compania dorea să o dezvolte în viitor. Clinica este situată pe Bld. Iancu de Hunedoara din Nordul Bucureştiului. Segmentul de servicii medicale al Willbrook a fost gândit sub mandatul Daianei Voicu, care a condus afacerile locale ale companiei circa zece ani şi care a demisionat în decembrie anul trecut.

„A fost în intenţia mea de a crea o reţea de clinici private precum cea din Pipera. Tocmai de aceea le-am făcut o ofertă de preluare a acestei divizii, dar ei se pare că preferă să o închidă. Noi suntem acţionari minoritari în firmă şi nu avem o poziţie decisivă. Nu pot să comentez în privinţa valorii înaintate de noi de vreme ce am fost refuzaţi, dar am observat că în ultima perioadă mai multe divizii de-ale lor au început să se închidă“, a declarat pentru Capital Daiana Voicu, care deţine prin intermediul Carlyle Medical un pachet minoritar de acţiuni la Willbrook Medical Services.  

Clinica privată din Pipera deservea comunitatea de expaţi care locuiesc în complexul rezidenţial Oxford Gardens, dezvoltat de Willbrook, dar şi în restul vilelor deţinute de companie în zona de nord. Serviciile medicale oferite de această clinică includeau pachete VIP în care intra transportul în regim de urgenţă, cu avion privat, la clinici internaţionale cu care existau contracte de colaborare. Acest concept urma să fie extins în mai multe ţări, pe lângă clădirile dezvoltate de Willbrook.

După ce a plecat de la conducerea Willbrook, Daiana Voicu a rămas prezentă în piaţa imobiliară prin intermediul Carlyle Properties, specializată în administrarea de portofolii imobiliare, pe care o deţine în totalitate. Compania a avut în trecut exclusivitate pe proiectele Willbrook, însă acum administrează şi ansamblul rezidenţial Rose Garden, dezvoltat de Globe Trade Centre, proiectele rezidenţial Green Gate, Grace Garden, North Star Mansion, Zodiac Mansion, Zenith Mansion şi Tomis Mall din Constanţa.

Willbrook este cunoscută, în principal, pentru controversata clădire de birouri Cathedral Plaza din centrul Bucureştiului, proiect dezvoltat prin intermediul firmei Millennium Building Development, firmă din portofoliul omului de afaceri Eyal Ofer – cel mai bogat israelian. În România, familia Ofer a investit până în prezent 500 mil. euro într-un portofoliu de 10.000 ha de teren localizate în Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Timişoara şi în clădirile de birouri Cathedral Plaza, Platinum Business Center, ansamblul rezidenţial de lux Oxford Gadens şi hotelul Teleferic din Poiana Braşov.

 

Sursa

21 February 2012