Miniştrii cabinetului Boc 4 vor fi audiaţi în Parlament în această săptămână. Dacă noua formulă propusă de premierul Boc va trece sau nu de Parlament rămâne de văzut. Însă despre averile unora dintrei cei propuşi, putem spune sigur că sunt de invidiat.

foto:http://media2.gruprc.roO scurtă analiză a averilor miniştrilor ne arată că unii o duc foarte bine, în timp ce pe unii mai că îţi vine să îi compătimeşti. Cel puţin asta se vede  în declaraţiile lor de avere.

Printre cei mai bogaţi miniştri se evidenţiază de departe Vasile Blaga, Adrian Videanu, Radu Berceanu, Mihai Şeitan, propus la şefia ministerului Muncii sau Gabriel Oprea, propus să conducă ministerul Apărării.

Vasile Blaga deţine două terenuri şi o casă în Bihor, un apartament de lux în Capitală, un autoturism BMW, zeci de mii de euro şi dolari în bănci, plus vreo 300.000 de lei şi acţiuni. Anul trecut, pe lângă salariu, Blaga a reuşit să câştige peste 16.000 de euro din investiţii.

Ministrul Economiei, Adrian Videanu, are două apartamente în Bucureşti, o casă în Snagov pe un teren concesionat pe aproape o sută de ani. Videanu mai deţine bijuterii scumpe, obiecte de artă de 37.000 de euro, acţiuni ce depăşesc un milion de lei, sume mari în euro şi lei în depozite, venituri cumulate cu soţia în 2008 de peste 300.000 de lei şi circa 3.700.000 de lei din dividende.

Radu Berceanu a notat în declaraţia de avere două apartamente, patru autoturisme, 850.000 de euro în bănci şi fonduri de investiţii, acţiuni de 400.000 de lei, dar şi bani daţi cu împrumut - 300.000 de euro, venituri din dividende de 350.000 de lei.
 
Ministrul muncii, Mihai Şeitan are şi el o avere drăguţă. Are casă, terenuri, maşini, bani şi acţiuni. Anul trecut, a câştigat 360.000 de lei din vânzarea unor terenuri, 75.000 de euro din vânzarea unei case, 12.000 de euro din vânzarea unui Audi A4 şi peste 230.400 de lei din acţiuni. La acestea se adaugă depozite şi conturi cu 420.000 de lei şi peste 137.000 de euro.

Printre înstăriţii cabinetului Boc 4 se numără şi Gabriel Oprea. El are două case de 800 mp şi una de 450 mp în Bucuresti şi Pipera, două apartamente în zone centrale din Capitală, precum şi două case de vacanţă la Predeal şi Mangalia. Oprea mai deţine şi un spaţiu comercial în sectorul 5 al Capitalei, dar şi un teren intravilan de peste 2.300 mp în Voluntari.

Nici pe Elena Udrea nu o putem compătimi. Potrivit declaraţiei de avere, ea are un apartament de 60 mp pe Bulevardul Unirii din Bucureşti şi o casă de 169 de metri pătraţi la Pipera, şi împarte cu soţul său 16.600 de metri pătraţi de teren în Capitală. De asemena, ministrul transporturilor mai deţine bijuterii şi ceasuri de 50.000 de euro,

Două declaraţii de avere din lista viitorului Cabinet sunt aproape goale. În afară de leafă, nu mai este trecut nimic. Este cazul lui Kelemen Hunor, nominalizat la Ministerul Culturii şi al lui Gabriel Sandu, fost şi viitor ministru al Comunicaţiilor. La acesta din urmă ar mai fi ceva în afară de leafă: o datorie de 80.000 de euro.

21 December 2009