Tot mai mulţi oameni care aleg să ocolească dezvoltatorii imobiliari sunt preocupaţi acum de criteriile după care trebuie ales terenul pentru construcţia locuinţei.
Relatările celor păţiţi cu dezvoltatorii rezidenţiali se înmulţesc în ultima perioadă. Asta îi face pe tot mai
mulţi doritori de locuinţe să ia în considerare achiziţia unui teren pentru construcţie. Şi construcţia de case s-a lovit însă de multe probleme în ultimii ani, mai ales ca urmare a calităţilor
terenului. O minimă orientare pentru alegerea unui teren se poate dovedi deci utilă.
Principalele aspecte neglijate de cumpărătorii de terenuri pentru construcţia unei case proprii au fost în ultimii ani accesibilitatea utilităţilor, deschiderea, lăţimea drumului de
servitute şi, nu în ultimul rând, studiul geotehnic. Insuficienta atenţie acordată acestor aspecte şi concentrarea aproape exclusivă pe preţ a condus la derapaje precum absenţa
utilităţilor, teren insuficient pentru construcţia propusă iniţial şi, uneori, chiar inundarea locuinţelor.
Costul accesului la utilităţi
Puţine din promisiunile primăriei legate de construirea de drumuri s-au îndeplinit în termenul stabilit. De asemenea, nici conductele de gaz sau curentul nu vin tocmai uşor, dacă acestea nu
sunt lângă teren. Drept urmare, chiar dacă proprietăţile cu toate utilităţile la poartă sunt mai scumpe, asta e singura variantă pentru achiziţie. O distanţă faţă de conducta de gaze de 25-30
de metri poate însemna un cost de 8.000 de lei pentru extinderea reţelei până la poartă, la care se adaugă bani şi avize în plus pentru ca gazele să fie trase în casă. Trebuie luată în calcul,
dacă e cazul, şi lărgimea drumului de servitute, care îngustează destul de mult terenul cumpărat, alături de retragerile faţă de vecinătăţi. Aceste aspecte trebuie clar aflate de la primăria
de care aparţine terenul. Asta pentru a nu exista surprize de genul prea scurt sau prea îngust sau că drumul de servitute nu permite accesul pompierilor sau Salvării. În cazul curentului
electric, o distanţă de 100 de metri de stâlp poate presupune costuri de 4.000-5.000 de euro pentru racordare. La acestea se adaugă necesitatea existenţei planurilor urbanistice la casele
vecine, lipsa litigiilor şi plan de situaţie, cu viza de cadastru.
Pe de altă parte, relaxarea de după boom-ul imobiliar are şi avantaje. „Devine din ce în ce mai uşor să construieşti o casă în jurul Bucureştiului. Obţinerea de avize/autorizaţii care până
acum consuma mult timp şi/sau bani este mult mai uşoară acum, datorită descărcării funcţionarilor publici de presiunea investitorilor", a declarat Mircea Cleciu, director al Neocasa. Acesta
estimează că un proiect de casă poate să coste până la 2.000 de euro, în funcţie de dimensiuni, iar avizele şi autorizaţiile pot fi maximum 2,5% din valoarea estimată a construcţiei. „Un
metru pătrat de construcţie este sub 500 de euro, dar nu trebuie neglijată finanţarea utilităţilor, care pot ajunge, după caz, până la 10-15% din valoarea construcţiei", a adăugat Cleciu. „Din
puţinele construcţii care se fac acum se numără cele pe terenuri centrale sau semicentrale care, chiar dacă sunt mai scumpe, scutesc costurile mari cu utilităţile. Un alt fenomen care pare tot
mai prezent este acela al asocierilor, pentru reducerea costurilor", a declarat Liviu Daschievici, expert în construcţii, fost preşedinte al ARACO.
Calitatea solului, o necunoscută
Printre cele mai neglijate aspecte în achiziţia unui teren este cel legat de calitatea solului pentru construcţie. Studiile geotehnice se fac în general doar pentru că legea o cere şi, de
obicei, sunt alese firme-fantomă pentru întocmirea acestora. Asta în ciuda faptului că în ultimii ani au existat nenumărate exemple de case noi care se inundau la subsol sau case care
rămâneau într-o rână, fiind construite pe un loc unde, în urmă cu zeci de ani, a fost o groapă de gunoi despre care nu se ştia. „Una dintre marile hoţii româneşti de pe această piaţă a
studiilor geotehnice este faptul că există mulţi necalificaţi care dau studii «trişate». Oamenii nu dau bani, dar riscă să aibă pagube şi cheltuieli mult mai mari după", a declarat Mihaela
Stănciucu, conferenţiar universitar de specialitate. „Din neluarea în considerare a riscurilor, cumpărătorii preferă să plătească unei firme 200 de lei pentru ca aceasta să-şi asume nişte
lucrări de forare şi verificare pe care de fapt nu le face, doar extrapolează rezultate din zonă", adaugă Stănciucu.
21 June 2010