O perioadă de rambursare mai lungă aduce cu sine rate lunare mai mici, dar şi dobânzi mai mari, ceea ce înseamnă că în final înapoiaţi băncii o sumă mult mai mare decât cea pe care aţi împrumutat-o. În schimb, dacă optaţi să achitaţi creditul într-un timp mai scurt, valoarea rambursată la sfârşitul perioadei de creditare va fi considerabil mai mică.

27726-596190-home-loans.jpgMajoritatea creditelor imobiliare pe care le au băncile din România în portofoliu oferă clienţilor posibilitatea de a se împrumuta pe perioade de până la 20 ani. Sunt însă şi instituţii financiare care vând credite pe 40 ani. Condiţia este ca la scadenţă beneficiarul să nu depăşească vârsta legala de pensionare.

Perioada de rambursare influenţează direct suma totală plătita pentru un credit. Daca această perioada este mai scurtă, clientul plăteşte mai puţină dobândă şi automat suma totală pe care clientul o rambursează este mai mică. Cu cât perioada de creditare este mai extinsă, cu atât dobânzile totale plătite de cel care se împrumută sunt mai mari” explică specialiştii financiari de la Conso.ro.

Să luăm exemplul unui credit de 20.000 euro contractat la o dobândă de 8%. În acest caz, clientul salvează aproximativ 5.000 euro daca alege o perioadă de rambursare mai mică cu cinci ani, dacă în loc de 25 ani optează pentru 20 de ani.  Dar acest lucru presupune o rată lunară mai mare. Nu vă imaginaţi însă costuri foarte mari, vorbim în plus de 12 euro pe lună.

Pentru un credit în valoare 50.000 euro cu a dobândă de 10%, acordat pe o perioadă de 30 ani, beneficiarul va plăti în final peste 100.000 euro. În schimb, dacă alege să achite creditul în 20 ani, atunci suma plătite va scădea semnificativ, ajungând la 65.000 euro.

„Bineînţeles, nu întotdeauna este posibilă comprimarea termenului de creditare, deoarece solicitanţii trebuie să se încadreze în criteriile impuse de Banca Naţională. Pentru persoanele aflate la limita pragului de îndatorare, singura soluţie pentru a se califica pentru un împrumut rămâne varianta extinderii duratei finanţării” susţin analiştii financiari de la Conso.ro.

Rambursarea în avans vă poate scăpa de plata dobânzilor mari

Dacă la contractarea creditului aţi ales să înapoiaţi băncii banii în 30 ani, nu înseamnă că acest lucru este bătut în cuie. Există posibilitatea achitării împrumutului în avans şi astfel veţi putea reduce costul datoriei finale. 

Nu uitaţi însă că trebuie să ţineţi cont şi de comisionul de rambursare anticipată. Conform legislaţiei, instituţiile de credit pot solicita comisioane de rambursare doar in cazul în care împrumutul are dobândă fixă. Chiar şi în aceste condiţii, comisionul de rambursare anticipată este de cel mult 0,5% in ultimul an de creditare, respectiv maximum 1% in restul perioadei.

CITEȘTE ȘI Nu lăsa executorii să te jefuiască. Ai dreptul legal de a păstra bunurile care îţi asigură un trai decent

 

29 octombrie 2012