Alin Iacob, președintele Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) și co-fondator Conso.ro a fost invitatul lui Răzvan Muntean în emisiunea ”ZAI la o cafea”. Mai jos redăm discuția despre credite, dobânzi, evoluția Robor-ului, prețurile imobilelor și impactul lor asupra vieții de zi cu zi.
Frenezia imobiliară de dinaintea crizei
”Este foarte greu să-i condamnăm pe oameni. Să ne aducem aminte contextul: aderarea la Uniunea Europeană: 1 ianuarie 2007.
Toată lumea avea percepția, uneori indusă de diverși factori – politici, financiari, că România devine a opta minune a lumii prin această aderare. Totul va merge bine, salariile vor crește, vor ajunge spre media UE foarte rapid. Uitați-vă ce preț este la București, ce preț este la Viena, cât e la Amsterdam, cât e la Berlin! Lucrurile vor evolua în sensul acesta.
Și atunci toată lumea s-a gândit că nu există decât o singură direcție și anume în sus. Avem consumatori care au luat proprietăți în București undeva, apartamente de bloc, la peste 200.000 de euro în toamna anului 2008. Chiar înainte de explozie. Practic, de la an la an se dublau prețurile.
Vorbim despre intervalul 2006-2008, când creditarea ipotecară a avut un ”rol” extrem de important și nefast în creșterea prețurilor. Sigur că au fost și banii veniți din afară și acea bucurie, pentru că prețurile nu creșteau numai din cauza cumpărătorilor români. Îmi aduc aminte că erau foarte mulți greci, ciprioți, diverse alte naționalități care veneau și cumpărau terenuri, proprietăți diverse, închiriau apartamente și așa mai departe.”
Blestemul creditelor în franci elvețieni
”Aderarea, practic, a adus finanțarea aceea nocivă în franci elvețieni, care a lovit un număr important de români. Zeci de mii de români și familiile lor. Cred că, în total, avem vreo 300.000 de victime ale acelui tip de finanțare care s-a dovedit, până la urnă, o ticăloșie fără seamăn, din toate punctele de vedere, evident, toată povara fiind aruncată pe umerii consumatorilor.
Este bine să spunem încă o dată că nu oamenii au cerut această monedă. Nu am cunoscut nici un consumator care să vină să spună: vreau neapărat credit în franci elvețieni!
Să ne amintim contextul. Dobânzile la lei erau undeva cam de trei ori cât dobânzile la euro. Iar cele la franci erau un pic mai mici decât cele la euro, veniturile românilor – mici, spre foarte mici. Creșterea prețului proprietăților practic te forța. Și atunci sigur că oamenii ziceau: la ce ne încadrăm? Păi la franci. Și francul ce este? Erau pliante promovate de unele bănci: cea mai sigură monedă, cea mai stabilă monedă. Ulterior, am constatat instabilitatea monedei noastre în raport cu moneda elvețiană și tot ce s-a întâmplat la începutul lui 2015. Sigur că asta ne-a făcut pe toți să încercăm să găsim soluții.
Toată lumea a spus: împrumută-te în moneda în care îți câștigi veniturile. Este un ton extrem de sănătos și, în condiții de normalitate, ceva ce trebuie să urmezi, fără îndoială. Dar cum să urmezi o asemenea cale câtă vreme moneda în care tu îți câștigai veniturile avea dobânzi de trei ori mai mari decât moneda unică europeană?
Haideți să ne amintim contextul. Prin 2007 ni se spunea că undeva în 2012, cel târziu în 2014, România va avea euro ca monedă națională. Eu însumi am accesat un împrumut ipotecar în 2009. L-am luat în euro, cu bunul calcul făcut la momentul respectiv, că, fiind un credit pe aproape 30 de ani, cel puțin 23-25 dintre ei îi voi petrece cu euro ca monedă națională. Cred că mulți dintre cei care au accesat credite în euro, înainte de criză, au gândit așa. Euro bate la ușă. Este moneda UE, noi aderăm la UE. Cred că, dacă am regăsi și discursurile și asigurările oamenilor politici, ale oficialilor diverselor instituții românești, am regăsi toate aceste mesaje optimiste de aderare rapidă la moneda unică.”
În 2007, era permis ca gradul de îndatorare să ajungă și la 75%
”Psihoza creșterilor de prețuri era alimentată de creditarea pompată extrem de viguros de către bănci. Prin vara lui 2007 erau exact vremurile în care la câteva zile venea câte o bancă să se laude: Banca Națională astăzi a acceptat, pentru banca noastră, un grad de îndatorare de 70%.
Cred că au fost unii care s-au dus și pâmă la 75%. Înainte, până prin 2007, când au început să fie făcute aceste grade de îndatorare per bancă, cu norme care se duceau la Banca Națională și erau autorizate și așa mai departe, limitarea fusese extrem de strictă: grad de îndatorare de 35% la ipotecar, cu un total de 40%. Eram într-o plasă extrem de strictă, un cerc extrem de bine format. Și, această ridicare a restricțiilor, la vremea respectivă, a fost vândută în felul următor: o dată ce am aderat la UE și circulația capitalului a devenit liberă și nu mai putem pune restricții colo, colo și dincolo, nu mai putem forța acest grad strict de îndatorare.
Iată că, după 11 ani, Banca Națională vine și spune (sigur, și cu analiza Fondului Monetar și cu multe semnale de alarmă provenite din piață și din alte piețe care au constatat creșteri oarecum nesustenabile după acea prăbușire a pieței imobiliare din anul 2009): haideți să limităm gradul de îndatorare.
Și atunci, întrebarea cumva justificată pe care un consumator și-o poate pune este: păi dacă constatăm că în 2018 putem spune că plafonarea corespunde standardelor UE, iar de atunci standardele UE nu au suferit modificări radicale, oare nu a fost o mișcare greșită și într-un moment extrem de nepotrivit, chiar în buza crizei, această relaxare a creditării? Că poate ar fi fost mai puțini oameni loviți și poate că și creșterea pieței imobiliare, neexistând accesul la ”robinetul” dat drumul până la refuz al finanțării, n-ar fi ajuns acolo.”
Ce înseamnă avertizările recente ale guvernatorului BNR?
Dacă ar fi fost domnul guvernator atât de ferm prin 2007, atunci când au dat drumul la gradul acela de îndatorare să zburde la băncile comerciale, cred că robia aceasta aspirațională despre care vorbește dumnealui n-ar fi existat. Mai mult, dacă aceste avertizări ar fi fost foarte ferme: oameni buni, atenție, nu dați curs cântecelor de sirenă care spun cât este metrul pătrat la Viena sau la Amsterdam, pentru că mai sunt și alți indicatori cu care trebuie să corelăm nivelul prețului proprietăților – nivelul veniturilor și multe alte chestiuni nu am fi ajuns aici. Dar, la momentul respectiv, avertismentele acestea au fost foarte palide.
Acum, sigur că suntem foarte înțelepți, viața ne-a făcut mult mai înțelepți. Eu cred că momentul de încetare a epocii dobânzilor scăzute nu a venit acum. El a venit cu mult timp în urmă. Toată lumea a putut să constate – FED-ul a crescut dobânzile în Statele Unite, Banca Centrală Europeană deocamdată zăbovește, dar nu va mai putea dura nici în Europa această politică pe un termen foarte lung. La noi, după cum bine am văzut, din toamna anului trecut a explodat, practic, Robor-ul. Ajunsese undeva la 0,7%. Au crescut de patru ori dobânzile, de la 0,7%.
Din punctul meu de vedere, din păcate, oficialii au venit întotdeauna cumva prea târziu. Este ca acel legist care constată decesul și spune: uite, dacă nu fuma, dacă nu bea două pahare în plus, mai trăia, i-ar fi fost mai bine.
Eu zic că acum e destul de târziu, pentru că finanțarea ipotecară iar a căpătat un avânt spectaculos în România. Lucrurile puteau fi gândite mai din timp.”
În vestul Europei, consumatorii au fost bine sfătuiți
”În vestul Europei, oamenii au fost învățați și au fost bine sfătuiți să profite de momentul istoric al dobânzilor foarte scăzute.
Cum să profite? Luând credite cu dobânzi fixe pe perioade lungi de timp. Ceea ce le va permite să beneficieze de acel ”enviroment” de dobânzi reduse pe o perioadă de 20-25-30 de ani. Pentu că un credit ipotecar îl iei o dată în viață, de obicei. Foarte rar se întâmplă să iei două sau trei.
În condițiile astea, este bine să îți faci toate calculele din timp, dacă ți le poți face. Revenim la situația pre criză. S-a spus: luați-vă în moneda în care vă câștigați veniturile! Păi e de trei ori mai scump. Ce-am făcut cu asta?
Acum zice: luați cu dobândă fixă! Păi de unde să iei, că piața are foarte puține oferte cu dobândă cu adevărat fixă. A, că sunt credite imobiliare care au o mică bucată – primii 5 ani, 7 ani, hai 10 ani cu dobândă fixă. Dar restul? Mai un Robor plus o marjă care este fixă prin prisma prevederilor legale, dar acest Robor iată cum zburdă. Și poate va ajunge și mai sus față de locul în care este astăzi.
Haideți să ne aducem aminte că, înainte de criză, am mai avut această senzație a unei dobânzi avantajoase. Ea era fixă pe o perioadă foarte limitată – 3 luni, 6 luni, un an, acea dobândă introductorie, mică, după care expanda. Sigur că aici calculul nu e chiar același, pentru că perioada de dobândă fixă este de câțiva ani, dar sunt câțiva ani dintr-o perioadă foarte lungă de existență a creditului. Aici vorbim de 30 de ani, de multe ori. ”
Banca Națională nu și-a făcut datoria de a-i proteja pe consumatori
”Cei de la Banca Națională sunt tot timpul profesori, au această atitudine, prezintă lucrurile de la nivelul catedrei. Dar cred că, de foarte multe ori, Banca Națională ar fi putut lua măsuri care să împiedice anumite evoluții care au luat-o pe arătură și, evident, nu i-au afectat pe oficialii Băncii Naționale, ci pe consumatori.
Evident că Banca Națională poate interveni în zona comercială. Toți regulatorii intervin. Iar la nivel de mesaj este o tehnică.
Acest ”moral suasion” este o tehnică folosită de reglementatorii din toată lumea aceasta, nu ar fi fost o excepție la noi. Dar la noi s-au făcut lucrurile într-un fel.
Niciodată nu este rău când un mesaj de prudență, de ”aveți grijă ce faceți” vine de la Banca Națională. Dar, sigur că este bine să vină mai des și în momentele de început, nu atunci când bulgărele deja s-a rostogolit.
Ne-am fi dorit un astfel de mesaj și în 2014, 2013. El vine destul de târziu și spune și sub impulsul unor studii și analize făcute și de experții Fondului Monetar Internațional, că bulgărele reprezentat și de creditul Prima casă, dar nu numai, de creditarea ipotecară în sine, poate reprezenta un pericol șine putem trezi iarăși într-o bulă imobiliară, care să facă poc la un moment dat și să ne trezim din nou cu o coborâre
De multe ori, aceste reglementări venite și pe termen foarte scurt – cum se discută acum despre aceste plafoane ale gradului de îndatorare, foarte stricte, mult sub ceea ce există în piață riscă să elimine foarte mult din cererea solvabilă din momentul de piață.
La fel s-a procedat în toamna anului 2008. Mergeau lucrurile, oricum ar fi fost creditarea mult stopată de existența crizei care se vedea tot mai clar, dar acest regulament a pus o frână bruscă și a stricat lucrurile pe o perioadă lungă de timp.
E de lăudat, totuși, că guvernatorul Băncii Naționale face apel la o largă dezbatere a tuturor părților interesate în ceea ce privește ideile și inițiativele Băncii centrale.
Nu știu dacă va fi adoptată sau nu această reglementare de blocare, care sigur că va afecta creditarea ipotecară, creditarea de consum, cu efecte benefice asupra supraîndatorării. Pentru că, într-adevăr, unul dintre cele mai mari pericole îl reprezintă supraîndatorarea – oameni care, după aceea, nu mai pot face față poverii reprezentate de îndatorare, pentru că e foarte complicat pentru oamenii care nu au abilități în zona financiară să-și dea seama exact de evoluții, de curs, de dobânzi, de salarii, de creștere economică.”
Dobânda la Prima casă este între 4,8 și 6,4%.
În alte țări europene creditele ipotecare au dobândă fixă de 1%
”Eu nu vreau să mă gândesc cât a fost Robor în România, de-a lungul timpului, a avut niște nivele cu două cifre. Sperăm că nu se mai duce până acolo.
Dar, la momentul în care coborâse și a stat o perioadă lungă de timp – un an și ceva acolo, spre zero, atunci trebuia făcută presiunea spre dobândă fixă.
Apropo de programul Prima casă. A fost o dezbatere publică la Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Ministru de finanțe era doamna Anca Dragu. A fost singura dată când MFP a organizat o dezbatere serioasă, cu toți stakeholder-ii în legătură cu viitorul și viziunea acestui program.
Am participat din partea Asociației și am spus-o cu claritate, răspicat – era vremea acelor dobânzi mici, acelui Robor foarte mic: această garanție pe care statul o oferă băncilor să fie acordată doar pentru acele credite oferite cu dobândă fixă. Dacă nu se poate pe întreaga perioadă de creditare, pe o perioadă de cel puțin 10 ani. Astfel încât să nu oferim garanția aceasta a statului pentru credite pe care băncile le acordă în mod curent, cu dobânzi variabile.
Față de cum a fost Prima casă la debutul programului…(comparativ cu dobânzile existente în piață, Prima casă era undeva la nivel de marjă extrem de redusă și de favorabilă consumatorului) astăzi, diferențele sunt minore.
La creditele imobiliare standard dobânda este undeva între 5 și 8,5%, în timp ce pentru Prima casă dobânzile variază între 4,8 și 6,4%. Nu mai sunt diferențe majore. Și această garanție a statului grevează asupra viitorului nostru, al contribuabililor.
Discutam cu diverși colegi din țările nordice, care nu înțelegeau de ce noi, în România, avem probleme cu rambursarea datoriilor ipotecare. Pentru că la ei erau dobânzi de 1% fixe, pe 25-30 de ani, 1,5% pentru cei cu un istoric mai puțin favorabil. Le-am spus: la noi au existat și finanțări ipotecare în euro cu 11%. Au fost români care au plătit ani și ani de zile la acest nivel. Inclusiv în momentul în care Robor se dusese în nas spre 0% erau bănci care aveau un flat de 9%, la care mai aplicau și o marjă fixă de 1 și ceva și erai la peste 10%, în euro, pentru un român cu salariul mediu, care o bună perioadă nu a depășit 400 de euro.”
Avansul de 5% este o practică dăunătoare
”Avansul de 5%, din punctul meu de vedere, era poate bun în 2010-2011, dar ulterior ideea că avansul la o casă este de doar 5% este, mai degrabă, o practică dăunătoare. Pentru că ți se pare că este foarte simplu – ai pus 5% și ți-ai luat o casă. Dar, cu cât pui un avans mai mic, cu atât datorezi o sumă mai mare.
La Autoritatea Bancară Europeană, erau colegi care discutau despre avantaje și dezavantaje pentru finanțare cu dobândă fixă și finanțare cu dobândă variabilă. Pentru că ambele tipuri de dobânzi, pentru specialiști, au, pe anumite momente și etape ale ciclului de dezvoltare, ale ciclului de creștere sau descreștere economică, anumite valențe.
Le-am spus că, în România, mai există un al treilea tip de dobândă. Și cred că nu doar în România, dar în special în România, Bulgaria, țările din jurul nostru: dobânda discreționară a băncii.
Pentru că, în contractele semnate până în 2008 și chiar până în 2010 la Ordonanța 50, se spunea așa: dobânda este atât. Banca își rezervă dreptul să majoreze rata dobânzii în funcție de evoluția pieței financiar-bancare. Care nu era contorizată cu nimic, nu era cuantificată, nu era un indice, nu era nimic. Și de aici toate acele probleme cu clauzele abuzive, cu practicile comerciale incorecte care au umplut, din păcate, în ultimii ani, instanțele de judecată din România. Și această relație bancă – client/consumator ar trebui să rămână în zona instituției financiare. Acum lucrurile merg și online, nu trebuie să mai mergi la ghișeu. Dar, în nici un caz, să nu muți această relație la tribunal.”
Urmează o nouă criză? Un blocaj în calea creditării?
”În zona finanțării, sigur că, dacă se va impune o restricționare a gradului de îndatorare, evident că oamenii vor fi mai puțin creditabili. Vor fi mai puțini cei care își vor putea permite să acceseze un credit. Acum poate că unii vor fi supărați. Dar este foarte posibil ca acest lucru de fapt să fie o veste bună pentru viitorul lor în următorii 20 sau 30 de ani.
România face parte, alături de un alt brâu de țări latine din regiune, din minoritatea din UE unde toți sunt proprietari de case. Și faci un efort teribil. Plătești 30 de ani ca să iei o casă. Dar v-ați cumpăra astăzi o casă construită în 1965 sau 1970? Nu. Toată lumea se gândește: noi tehnologii, energie verde, consum mai mic, izolare termică și așa mai departe. Despre asta vorbim: o finanțare pe 30 de ani. Au existat în România și credite pe 35 de ani. Și, la final, zici: sunt în casă. Dar sunt într-o casă care nu mai are nimic din îmbunătățirile tehnologice, lucrurile care au evoluat în această perioadă foarte lungă de timp. În altă ordine de idei, rambursezi suma, rambursezi și o foarte mare sumă suplimentară sub formă de dobânzi, de comisioane.
De exemplu, 200.000 de lei pe 30 de ani, suma totală de rambursat la un credit cu DAE de 5% este 378.895 de lei. Deci aproape dublu față de cât ai luat. La o dobândă anuală efectivă de 8,5-8,6%, care este spre zona superioară de finanțare, suma totală de rambursat este de aproximativ 539.000 de lei.”
Stai în chirie sau îți iei o casă?
”Aici sunt două variante: ori ai cash și pur și simplu îți cumperi casa respectivă și poate fi și o investiție, nu o înrobire pe viață. Sigur, poți pune banii și în bancă, dar cu o dobândă infimă.
Îmi aduc aminte că, la începutul anului 2009, erau bănci grecești care ofereau și 25%/an rată de dobândă la depozite. Sigur, negociată. Oficial era undeva la 10-15%. Dar negociată se dădea și 25%.
Se știe că randamentul din piața imobiliară este mult peste ce înseamnă depozitele la bancă. Deci, dacă ai banii cash, du-te și ia-ți cu siguranță un imobil.
Referitor la rată, am văzut de curând declarațiile viceguvernatorului de la Banca Națională care spunea că, la un credit standard – acum nu știu care este standardul la Banca Națională pentru un credit ipotecar, la o creștere a Robor de la 0,86 la aproape 3% cât este acum, înseamnă o creștere de aproape 100 de lei.
Noi am calculat și ne-a dat că nu este chiar așa. Dacă la finele lunii iunie 2017 o rată la un credit de 200.000 de lei pe 30 de ani contractat cu o dobândă formată din Robor și o marjă de 4%, care este media pieței, aveam o rată lunară de 1.052 de lei și astăzi este de 1.318 lei. Deci, practic, la fiecare creștere a Robor-ului, cu o jumătate de punct, 50 și ceva de lei se adaugă în plus la rată. Dacă, doamne ferește, Roborul ar ajunge undeva la 5%, am fi aproape la 1.600 de lei, pentru un salariu care nu a crescut. Trebuie să ne gândim ce se va întâmpla cu familia respectivă.”
Costurile de întreținere a proprietății îi fac pe oameni să meargă în zona de achiziție
”Din câte știu, în Amsterdam, de exemplu, impozitul anual pe o proprietate, nu o vilă, un apartament cu câteva camere, era de 5.000-6.000 de euro pe an.
Noi astăzi plătim pentru un apartament echivalentul a câteva zeci de euro, până într-o sută de euro. Sigur că apropierea nu se va produce brusc, dar creșteri ale impozitării proprietăților sunt aproape de neevitat.
Acum, lumea nu trebuie să creadă că nu e bine să-ți cumperi o casă. Dar calculul trebuie făcut temeinic. Și, dacă înainte de criză, am avut cumva scuza speranței acesteia extraordinare că aderarea la UE ne va da un cu totul alt standard de viață, astăzi poate că și înțelepciunea anilor care au trecut, transmisă din generație în generație, ar trebui să ne facă mult mai reticenți și mai puțin încrezători în acele refrene care au fost și vor mai fi, cu siguranță – că vor crește de nu știu câte ori sau nu știu cât la sută.
Apropo de achiziția mea de după criză: acea proprietate, înainte de criză, valora de două ori și jumătate prețul la care am achiziționat-o eu. Și foarte multă lume spunea: dacă nu luăm acum casă, nu o să mai luăm niciodată!”
Băncile au nevoie de un mecanism mai fluent de acordare a creditelor?
”Cred că pot fi îmbunătățite foarte mult și birocrația și relaționarea. Totuși, au fost făcute eforturi.
Dacă, acum ani de zile, ți se cerea un număr mare de adeverințe de venit, pe care unii și le completau cu niște venituri care brusc urcau, băncile au făcut un efort pentru accesarea informațiilor de venit de la ANAF, plus generalizarea informațiilor la Biroul de credit, care cuprinde și date referitoare la rău platnici.”
Cine poate beneficia de sprijinul AURSF?
”AURSF reprezintă interesele deponenților, ale debitorilor, ale micilor investitori de retail, ale participanților în fondurile de pensii.
Este un sprijin atât direct, cât și indirect, prin reprezentarea consumatorilor, prin participări în Parlamentul României la absolut toate transpunerile de directive importante din ultimii ani – am fost acolo și suntem în continuare acolo, fie că este vorba despre transpunerea directivei privind creditul ipotecar, de influența pe care am avut-o asupra legii dării în plată, de directiva serviciilor de plăți, de directiva conturilor de plăți de bază și multe alte reglementări.
Noi am reprezentat peste 1500 de consumatori cu credite în franci elvețieni în relația cu șapte bănci. Și, din păcate, la momentul acela, în 2015, modelitatea de raportare a băncilor la momentul respectiv a fost extrem de dezamăgitoare.
Ulterior, diverse instituții financiare au venit cu soluții, cu reduceri, cu discount-uri la soldul creditului și așa mai departe.
Dar și în ziua de astăzi, din păcate, au rămas încă foarte mulți români, cred că sunt zeci de familii în continuare rămase cu această problemă a creditelor în franci nerezolvată.
Din păcate, soluția legislativă a fost una poate prea radicală și declarată ulterior neconstituțională, dar nicio altă soluție nu a fost dată și mulți au rămas prizonieri. A reușit, totuși, acea inițiativă, pe care și noi, Asociația, am sprijinit-o, a legii dării în plată. Să mai mute puțin presiunea de pe acei oameni care se aflau într-o situație disperată: oameni cărora li se vindea și proprietatea și mai rămâneau cu 80.000-100.000 de euro datorie, nemaiavând nici proprietatea, luându-i-se și câteva zeci de mii de euro din 2008 până în 2016.
Băncile au resimțit ciudat acea lege, dar situația impunea o asemenea măsură. La inițiativa noastră, tocmai pentru ca legea să poată avea un format, am fost de acord să acceptăm să nu se aplice creditorilor Prima casă, să introducem un plafon, ca finanțarea să fi fost exclusiv imobiliară și nu în scop speculativ pentru o locuință sau pentru un imobil, totul pentru a-i proteja pe cei care au căzut victime ale acestui context nefericit de achiziție într-un anumit moment. C
ine a fost de vină că România a aderat la UE în 2007? Că au venit fluxuri de capital speculativ enorme pe termen scurt? Că a lovit criza exact atunci, la un an și ceva după aderarea noastră? Și că nimeni nu a văzut? Dintre cei care, zic eu, probabil că ar fi putut să le vadă mult mai clar consecințele. Pentru că, undeva în vara lui 2007, niște semnale au existat pe piețele vestice, dar noi am văzut foarte târziu.
De asemenea, AURSF este participant activ în cadrul grupului de dialog permanent de pe lângă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) – acolo este vorba despre pensii private, despre asigurări – un domeniu care doare, pentru că, în zona imobiliară, sunt și foarte multe asigurări, de piața de capital, care are foarte multe provocări.
Prin presiunea pe care o facem și noi cu această asociație și pe care o fac și alți colegi din rândul asociațiilor de consumatori venind la Parlament, la ANPC, al ASF și spunându-și punctul de vedere, dar și împreună cu colegii din zona asociațiilor bancare, a patronatului bancar, a altor asociații profesionale bancare, am reușit să realizăm o reglementare mai echilibrată. Rezultatul, pe termen mediu și, în special, lung este că vor fi mai puține dispute.”
Alin Iacob și Conso.ro, care a inventat comparatorul de credite în România
”Toată evoluția mea este legată de Conso. Am ajuns la Comisia Europeană, am fost selectat în grupul de experți datorită activității mele de la Conso.ro.
Pentru că acolo am fost întotdeauna de partea consumatorilor. I-am învățat pe consumatori, le-am pus la dispoziție ghiduri, le-am pus la dispoziție un lucru aproape unic în România – vocea clientului, pentru a povesti ce au pățit.
De curând avem și un investitor de calibru șa Conso, ceea ce ne focusează foarte mult pentru perspectivă, tocmai în ideea să rămânem cea am fost dintotdeauna: o interfață corectă și obiectivă între consumator și finanțator.
Ceea ce Conso.ro a făcut din 2006 încoace și a fost primul din piață care a făcut asta este comparatorul de credite. Este un instrument gratuit și foarte util pentru consumator, în ideea de a face alegerea cea mai potrivită.”
28 June 2018
