Războiul politic dintre liderii ţării trebuie să înceteze odată cu alegerile parlamentare. Altfel riscăm o depreciere puternică a monedei naţionale şi un declin al obligaţiunilor şi al investiţiilor. Avertismentul apare într-un raport publicat de Bloomberg.

28525-investment2.jpgRomânia nu mai este un punct de interes pentru investitorii străini, iar acest lucru a dus la majorarea costurilor de împrumut şi la deprecierea leului, moneda naţională atingând un minim istoric de 4,652 lei pentru un euro la începutul lunii august. Ca urmare, Banca Naţională a României a fost nevoită să oprească o serie de reduceri de dobândă, al căror scop era stimularea economiei.

Nu cred că actuala coaliţie de guvernare este conştientă de pericolele cu care se confruntă. Incertitudinea afectează investiţiile străine, întrucât companiile devin foarte suspicioase privind prezenţa într-o ţară în care nu ştiu la ce să se aştepte”, a declarat Michael Taylor, analist la Oxford Analytica.

Faptul că acest an electoral se va încheia este o veste bună, întrucât politicienii vor lăsa deoparte disputele politice şi vor aborda aspecte cheie. Indiferent de formula Guvernului după vot, ne aşteptăm să asigure stabilitate şi predictibilitate pentru mediul de afaceri”, a declarat Mark Mobius, manager care administrează active de 50 miliarde dolari la compania Templeton Asset Management.

Piaţa imobiliară în impas

Lipsa unei stabilităţi la nivel guvernamental a influenţat în acest an întreaga economie, iar încetinirea ritmului de creştere economică nu avea cum să nu influenţeze şi piaţa imobiliară: preţurile au continuat să scadă, la fel s-a întâmplat şi cu numărul autorizaţiilor de construire, iar suprafaţa spaţiilor comerciale livrate în acest an a scăzut cu 40% comparativ cu anul trecut.

Pe termen mediu şi lung, trendul pieţei imobiliare este influenţat în mod decisiv de evoluţia generală a economiei, iar cel mai bun lucru pe care îl putem face este să impulsionăm creşterea economică prin implementarea unor strategii de dezvoltare pe termen lung şi prin atragerea fondurilor europene”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro, Cristan Orgonaş, analist financiar.

Noi trebuie să creăm mai întâi locuri de muncă şi apoi să ne gândim la o piaţă imobiliară, să schimbăm fondul locativ, să modernizăm ş.a.m.d., asta numai dacă vrem să avem o piaţă imobiliară adevărată. Dar noi nu avem o economie. Noi nu avem piaţă imobiliară. Există nişte preţuri, s-au făcut nişte locuinţe, dar asta nu e piaţă imobiliară. O piaţă imobiliară are nevoie, în primul rând, de o piaţă a închirierilor. Mă îndoiesc însă că se poate crea o piaţă a închirierilor cu un preţ real al chiriilor care să dirijeze preţul de vânzare şi de cumpărare, într-o ţară unde 94% sunt proprietari”, este de părere Ilie Şerbănescu.

Sectorul agricol la pământ

Discuţiile despre investiţiile în agricultură stârnesc mereu polemici. Fiecare guvernare vorbeşte despre potenţialul pe care îl are acest sector în România, dar măsurile care ar trebui să atragă investiţii sunt doar pe hârtie. În realitate, acest segment este total lipsit de interes din partea autorităţilor.

 „Ţara asta are nevoie de investiţii în agricultură, are nevoie de investiţii în industrie. România nu are bursă, este o ţară subdezvoltată. România nu poate să se dezvolte până nu pune bazele unei ţesături industriale proprii, pe care a avut-o cândva, dar a desfiinţat-o”, ne-a declarat într-un interviu analistul economic Ilie Şerbănescu.

Scandalurile politice care nu par să se mai termine, produc­ţia agricolă slabă cauzată de secetă, alături de nivelul scăzut al investiţiilor şi slaba absorbţie a fondurilor europene au tras în jos economia României, care a revenit în teritoriul negativ în trimestrul al treilea. Astfel că, Produsul Intern Brut a scăzut în primele nouă luni cu 0,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2011 şi cu 0,5% faţă de trimestrul precedent.

O bilă neagră şi pentru infrastructura din România

Nici la capitolul infrastructură nu avem  rezultate cu care să ne putem mândri. Ne situăm pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, potrivit unui raport realizat de Banca Mondiala, România având doar trei autostrăzi, cu o lungime totală de circa 500 km. Aşa se face că, în prezent, lipsa autostrăzilor şi calitatea precară a drumurilor naţionale din România reprezintă un obstacol major în  calea investitorilor care ne ocolesc şi preferă să dezvolte afaceri profitabile în ţări vecine.

CITEŞTE ŞI: Investiţii imobiliare cu până la 800% profit întors în următorii ani

                                                                                                

5 decembrie 2012