Atât în infrastructură, cât mai ales în imobiliare, primii şase ani ca stat membru al Uniunii Europene au adus progrese evidente, palpabile, în ciuda faptului că de patru ani economia României se zbate să revină la o creştere consistentă. Revista Business Construct şi-a propus să scaneze, alături de constructori, consultanţi sau avocaţi, intervalul 2007-2012.

28794-podul-basarab-ss.jpgPoate ar fi mai interesant să ne amintim întâi cum era România la sfârşitul anului 2006, când în Bucureşti sau la Sibiu, care devenea capitala culturală a Europei, se ciocneau pahare de şampanie sub artificiile aderării.

La capitolul autostrăzi erau două şosele, spre Piteşti şi Constanţa, care măsurau circa 250 de kilometri. Între timp, lungimea autostrăzilor din Ro­mânia s-a dublat, depăşind în acest an 500 de kilo­metri. Nu insistăm deocamdată într-o analiză asupra numărului de kilometri care puteau fi realizaţi cu cele 4 miliarde alocate pentru autostrăzi. Semnalăm doar evoluţia.

Malluri erau în jur de zece în toată ţara, iar în Capitală erau trei - Bucureşti Mall, Plaza România şi City Mall. Între timp, au mai fost construite circa 46 de malluri şi parcuri comerciale în toate oraşele mari din ţară, în urma unor investiţii de peste 3 mld. euro.

Stocul de birouri moderne de clasa A din Bucureşti era de circa jumătate de milion de metri pătraţi. Între timp, venirea multi­naţionalelor şi extinderea companiilor existente au dus la triplarea numărului de centre de afaceri, dar pe fondul crizei aproximativ 15% din spaţii sunt goale. Cu toate acestea, se poate spune că în Bucureşti încă 100.000 de oameni au ajuns să lucreze în clădiri de birouri noi în ultimii şase ani.

În economie au intrat investiţii străine de peste 25 mld. euro în intervalul analizat, la care mai pot fi adăugate şi remiterile de circa 38 mld. euro, facilitate de libertatea românilor de a munci pe alte pieţe.

În materie de locuinţe au fost ridicate aproape 300.000 de unităţi în şase ani, investiţii de aproximativ 15 miliarde de euro. Nu s-a ajuns la ritmul din perioada comunistă, când se construiau chiar 100.000 de locuinţe într-un an, dar în 2008, spre exemplu, stocul dat în folosinţă a fost dublu comparativ cu 2005, când aderarea României la Uniunea Euro­peană devenise deja o certitudine.

La nivelul Capitalei schimbările au fost poate cele mai radicale din ţară. Aeroportul Otopeni a fost extins în două etape, în urma unor investiţii de peste 110 milioane de euro, pentru a putea prelua traficul estimat în acest an la circa şapte milioane de călători. Reţeaua de metrou a crescut cu doar şase staţii, pe tronsoanele Nicolae Grigorescu - Linia de Centură şi Jiului - Parc Bazilescu (în Bucureştii Noi), proiecte ce au costat aproape 220 mil. euro. În lucru sunt alte zece staţii noi, pe magistrala ce leagă Drumul Taberei de Eroilor, dar "vedetele" ultimilor ani în Bucureşti s-au numit Arena Naţională şi Pasajul Basarab, două proiecte de peste 200 de milioane de euro fiecare şi care au ţinut la vremea lor inclusiv coperta revistei Business Construct.

Cum au văzut managerii aceşti ani? Se putea face mai mult? Proiectele realizate erau prioritare pentru România? Ce investiţii au cel mai mare impact în economie, dar şi pentru traiul zilnic în această ţară în care aderarea a fost folosită de mulţi ca o bună oportunitate să plece?

Dincolo de statistici, am căutat să găsim răs­punsuri la aceste întrebări de la oamenii din industrie.

Avocatul Florian Niţu, managing partner al firmei de avocatură Popovici Niţu & Asociaţii şi unul dintre cei mai apreciaţi consultanţi din domeniul imo­biliar, afirmă că din perspectiva dezvoltării pieţei de real estate şi a calităţii noastre de membru al Uniunii Europene nu anul 2007 este în fapt relevant, ci momentul în care atât în ţară, cât şi în exterior aderarea României a început să fie percepută ca un obiectiv fezabil, adică undeva prin 2002 - 2004. Atunci au început să vină marii investitori care, potrivit unor calcule men­ţionate de avocat, au făcut o injecţie de peste 15 mld. euro în active imo­biliare în mai puţin de un deceniu.

Această conductă de bani ce a început să se verse într-un jet puternic, în toate direcţiile, a condus însă şi la o dezvoltare speculativă, lipsită de fundamente, ce a determinat şi nume­roa­sele eşe­curi decontate odată cu venirea crizei.

"În 2007, la momentul aderării, piaţa imobiliară deja turbionară decontase beneficiile aderării, iar toţi parametrii fundamentali în dezvoltare, investiţie sau operare imobiliară erau aproximativ aliniaţi celor regionali. În aceste condiţii, dezvoltarea pieţei imobiliare a urmat un model speculativ, iar nu unul bazat pe argumente structurale. Aşa fiind, găsesc că aceşti ani au generat mai multe neajunsuri, decât avantaje", afirmă Niţu, cel care a asistat juridic com­panii precum Immoeast (Immofinanz), Tri­Granit sau RED la dezvoltarea pe piaţa locală, iar cu o parte dintre aceşti investitori continuă să lucreze.

La capitolul dezavantaje avocatul men­ţionează zona de birouri Pipera - Nord din Bucureşti, despre care spune că este un "eşec urbanistic răsunător", o serie de parcuri comerciale aflate la marginea unor oraşe secundare, precum şi proiectele rezidenţiale de dimensiuni şi densitate uriaşe, "inadecvate culturii locale".

Această dezvoltare imobiliară, în care fiecare teren era văzut drept un potenţial mall sau ansamblu cu mii de locuinţe, a împins proiectele industriale şi agricole la distanţe mari faţă de oraşe şi au anihilat comerţul de tip "arteră principală".

Partea plină a paharului indică o creştere imediată a nivelului de trai în anumite zone, constând în acces la centre de birouri, comerţ şi spaţii industriale la standarde bune.

Despre o situaţie îngrijorătoare pentru Capitală cu privire la numeroasele clădiri de birouri construite în zona de nord a oraşului vorbeşte şi Adrian Băicuşi, managerul care a făcut în ultimii ani trecerea de la conducerea Siemens România la Transelectrica, iar în prezent administrează afacerile locale ale companiei de securitate G4S.

"Imaginaţi-vă doar câte mii de oameni vor lucra în clădirea Sky Tower (cel mai înalt turn de birouri din Bucureşti, în curs de livrare - n. red.) şi cum se va aglomera traficul acolo. Pasajul Pipera se termină în neant. Soluţia este realizarea mai multor străpungeri ale şoselei principale şi ridicarea tramvaielor deasupra sensului de mers al maşinilor. Bucu­reş­tiul nu are nevoie de autostrăzi, este suficient să se construiască pasaje subterane în intersecţii, aşa cum au făcut spre exemplu în Madrid", afirmă Băi­cuşi, cel care în urmă cu patru ani sus­ţi­nea că Bucureştiul are nevoie de inves­ti­ţii în infrastructură de 10 miliarde de euro pentru a evita un blocaj.

Între timp, criza şi preţul benzinei au mai temperat din avântul pe care îl luase traficul auto din Bucureşti, dar asta nu înseamnă că infrastructura este pusă la punct. De altfel, la orele de vârf, un drum de la marginea majorităţii cartierelor către centrul oraşului poate depăşi o oră, în condiţiile în care centura Capitalei nu reprezintă în prezent o opţiune viabilă pentru cei mai mulţi şoferi bucu­reşteni.

Nicuşor Dan, preşedintele fondator al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, care a candidat independent la alegerile pentru Primăria Bucureştiului în vara acestui an, susţine că proiectele-vedetă de infra­structură ale Capitalei - Pasajul Basarab şi Centrul Istoric - sunt utile, dar s-au făcut cu costuri prea mari. "Pasajul Basarab a fost exagerat de scump. Se puteau reduce mult costurile prin mutarea Gării de Nord la Basarab. Între timp, şoseaua de centură, un proiect fundamental pentru degajarea circulaţiei din centrul ora­şului, care are nevoie de circa 200 de milioane de euro, este blocat", afirmă Dan.

Aprecierile sale nu sunt însă îm­părtăşite de către Adrian Băicuşi, care consideră că podul care leagă zona de sud-vest de nordul oraşului şi reabilitatea zonei istorice reprezintă investiţiile cu cel mai mare impact imediat în dezvoltarea oraşului.

"Pasajul Basarab şi centrul istoric din zona Lipscani mi se par cele mai mari realizări din ultimii patru ani", afirmă Băicuşi. "Pasajul Basarab a reuşit să închidă inelul de fluidizare a circulaţiei, în timp ce zona Lipscani este ceva fantastic. Am colaboratori străini care au venit aici, unii şi cu ocazia finalei Europa League (găzduită vara aceasta de stadionul Arena Naţională - n.red.) şi au rămas impresionaţi de zonă şi de cum petrec românii. Consumatorii români au o in­conştienţă care nu se regăseşte în afară şi asta dă un plus de moral afacerilor şi turiştilor care vizitează zona", spune Băicuşi.

Cum vÂd constructorii situaŢia? "Nicodată nu e suficient ce se con­struieşte. Şi dacă am fi construit de cinci ori mai mult nu era suficient. Într-adevăr, criza şi-a spus cuvântul. Dacă nu ar fi fost criză, cu siguranţă s-ar fi construit mai multe în România. Aderarea la UE a a avut bineînţeles o influenţă asupra pieţei construcţiilor, în sensul că a sprijinit sectorul, nu numai din punctul de vedere al fondurilor europene, ci şi din punctul de vedere al unei anumite discipline, al unei anumite calităţi a lucrărilor", afirmă Florea Diaconu, omul de afaceri care controlează firma de construcţii Delta ACM, cu un rulaj estimat la circa 100 de milioane de euro în acest an, în special din lucrări de infrastructură.

Ionel Giuglea, directorul general al companiei de construcţii Alpine, reclamă slaba gestionare a procesului de atragere şi utilizare a fondurilor europene în aceşti ani, în care sintagme precum "continuitate" sau "PR pozitiv" ar fi trebuit să reprezinte un laitmotiv naţional.

"Clar, este evidentă influenţa poziti­vă a aderarii la UE în ceea ce priveşte pro­gresul infrastructurii rutiere, mediu sau comunicaţii. Frustrarea este că România ar fi avut resurse de inteligenţă, ma­teriale sau de «oportunitate» să forţeze această dezvoltare mult peste limitele actuale, responsabilitatea fiind clar transpartinică, în condiţiile în care din 2007 până în prezent am avut diversitate politică evidentă", este opinia personală a lui Ionel Giuglea.

În aceste condiţii, într-o carte de istorie probabil cei şase ani de la aderare ar fi acoperiţi prin două-trei fraze care ar conţine cuvintele "boom" şi "criză", iar recuperarea decalajelor faţă de vestul Europei reprezintă un proces de durată, care probabil nu se va termina niciodată.

"Din păcate decalajul este evident nu doar faţă de vestul continentului, ci şi faţă de foste ţări comuniste, cum ar fi Polonia sau Ungaria. Din punctul meu de vedere, aducerea României la nivelul unui stat membru al Uniunii Europene va necesita un volum uriaş de lucrări şi este posibil ca aceste eforturi să necesite încă cel puţin 10 - 15 ani", afirmă Florin Popa, managing partner al companiei de consultanţă în construcţii Vitalis Consulting.

Pe termen scurt însă, 2013 nu se anunţă a fi cel mai bun an pentru întreagul continent, iar în România în particular scăderea economică anunţată pentru cel de-al treilea trimestru şi perspectiva reducerii sumelor alocate ţării de către Uniunea Europeană nu reprezintă semnale încurajatoare.

"Cândva am mai spus-o: părerea mea este că abia de acum încolo vom avea criză. Criza nu este «atunci când poţi să iei bani şi datorită (lipsei - n. red.) competenţei nu poţi să îi iei». Criză va fi atunci când pur şi simplu, orice vei face, nu vei mai avea de unde să iei bani sau ce să vinzi pentru a face rost de bani, iar prognozele nu sunt optimiste în această privinţă", trage un semnal de alarmă Giuglea.

 

Sursa

21 December 2012