Compania de consultanta imobiliara CB Richard Ellis-Eurisko, a doua firma de profil din Romania dupa cota de piata, se asteapta in acest an la tranzactii in care proprietarii sa vanda cladiri din portofoliu si sa le reinchirieze de la cumparator, pentru a utiliza fondurile obtinute imediat pentru capital de lucru.

CBRE-Eurisko: Se asteapta tranzactii de tip "sale&leaseback“Operatiunea denumita "sale&leaseback" nu a fost utilizata pe parcursul anului trecut, cand au fost incheiate tranzactii imobiliare in valoare de 1,02 mld. euro, fata de 1,67 mld. euro, nivelul-record reprezentat de anul 2007. "Corectiile de preturi incepute din 2008 vor face ca produsele investitionale din Romania sa fie tot mai atractive pentru detinatorii de lichiditati", se precizeaza in cel mai recent studiu al CBRE-Eurisko.

In raportul companiei se mai arata ca, in conditiile in care o singura tranzactie a reprezentat 33% din volumul anului trecut, scaderea accentuata a investitiilor este mult mai clar reflectata de numarul tranzactiilor: 11 in 2008 fata de 41 in 2007. Acest aspect, corelat cu faptul ca 65% din volumul tranzactiilor a fost realizat prin finalizarea a trei achizitii, confirma prezenta pe piata a unui numar redus de investitori, dar foarte activi si cu putere mare de cumparare. Anul 2008 a fost al treilea an consecutiv in care cea mai mare pondere din investitiile realizate a fost indreptata spre piata de retail: 58%. Cea mai importanta schimbare a aparut insa in ceea ce priveste profilul teritorial al investitiilor realizate in 2008, cand circa 70% din volumul total au vizat produse din Bucuresti, fata de numai 51% in anul precedent. (A.U.)

Sursa

26 February 2009