Compania CB Richard Ellis a înregistrat un venit de circa 890 milioane de dolari şi o pierdere netă de aproape 37 de milioane de dolari în primele trei luni din 2009.

CB Richard Ellis, pe minus în primul trimestru din 2009Cu excepţia taxelor unice, pierderea netă a companiei în această perioadă a fost de 7.5 milioane de dolari sau 0.03 dolari per acţiune.

Câştigurile înainte de aplicarea Dobânzilor, Taxelor, Deprecierii şi Amortizării (EBITDA) au totalizat peste 38 de  milioane de dolari pentru primul trimestru, dar această sumă a fost influenţată negativ prin includerea celor 15.7 milioane de dolari taxe unice.

Rezultatele sunt comparabile cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, cu menţiunea că  în primul trimestru din 2008 compania încă mai înregistra rezultate solide cu o creştere din veniturile provenite din outsourcing şi leasing.

Activitatea de la începutul acestui an se încadrează în estimările companiei pentru 2009, având în vedere recesiunea de pe pieţele de vânzări şi leasing din întreaga lume. Potrivit reprezentanţilor CB Richard Ellis, acţiunile agresive ale companiei de a reduce cheltuielile structurale de operare şi de a-şi diversifica sursele de venit au ajutat la diminuarea impactului acestor tendinţe negative ale pieţei.

"În ciuda provocărilor extraordinare ridicate de mediul economic din ziua de astăzi, am fost capabili să producem o EBITDA pozitivă pentru primul trimestru datorită eforturilor noastre de diversificare a bazei de venituri, de focalizare asupra clientilor şi de reducere agresivă a costurilor fixe," a precizat Brett White, preşedinte şi CEO CB Richard Ellis.

"Reducerea cu 29% a cheltuielilor de operare a depăşit declinul de 28% din venituri, ceea ce este reprezentativ pentru abilitatea noastră de a acţiona decisiv pentru a reglementa operaţiunile noastre, pentru a ne servi clienţii cât mai eficient si pentru a sprijini stabilitatea profiturilor
", a adăugat White.

Venitul pentru regiunea americană (SUA, Canada si America Latină) a fost de 577 milioane de dolari în primul trimestru al anului 2009, faţă de 783.5 milioane de dolari în primul trimestru din 2008. Venitul operaţional pentru regiunea americană a fost de aproape 23 milioane de dolari în primele trei luni din 2009 în comparaţie cu 62.4 milioane de dolari pentru perioada similară din 2008.

Venitul pentru regiunea EMEA, care constă în principal din operaţiuni în Europa a fost de 162.2 milioane de dolari în primul trimestru al anului 2009, în comparaţie cu 242.8 milioane de dolari pentru primul trimestru din 2008. Regiunea EMEA a raportat o pierdere operaţională de 6.1 milioane de dolari in 2009 faţă de venitul operaţional de 8 milioane de dolari pentru perioada ianuarie-martie 2008.

În regiunea Asia Pacific, care include operaţiuni în Asia, Australia şi Noua Zeelandă, veniturile au totalizat 93.1 milioane de dolari în primul trimestru al anului, faţă de 137.4 milioane de dolari pentru primul trimestru din 2008. Venitul operaţional pentru regiunea Asia Pacific a fost de 0.7 millioane de dolari pentru primul trimestru al anului 2009 în comparaţie cu 12.3 milioane de dolari pentru aceeaşi perioadă din 2008.

4 May 2009