Arestarea edilului-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, a venit ca un șoc, pentru unii, sau ca un lucru firesc, pentru alții. Din nefericire, acesta nu este un caz singular, în rândul primarilor din Capitală. În acest moment, cinci din cei șase primari de sectoare au deja probleme cu legea, iar cel de-al șaselea este suspectat de afaceri ilicite care ar putea să îl conducă rapid spre aceeași direcție.

38147-chiliman.jpgAndrei Chiliman este primarul Sectorului 1 din iunie 2004. Momentan, el este cercetat sub control judiciar pentru constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență. Timp de patru luni, respectiv din iunie până în octombrie, nu are voie să își exercite drepturile de primar, dar refuză vehement să își dea demisia. Dacă inițial era vorba de doar două luni de control judiciar, termenul a fost dublat, după ce magistrații au respins ca nefondate plângerile formulate de Chiliman împotriva ordonanței prin care DNA Ploiești a prelungit cu 60 de zile măsura controlului judiciar. Edilul sectorului 1 este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru faptul de a fi atribuit preferențial lucrări unor firme care îi ofereau un comision de 10% din valoarea contractelor încheiate.

Toți primarii par să urmeze același tipar: acordă contracte doar companiilor care le plătesc comisioane, sau companiilor proprii

Neculai Onțanu, supranumit și „Primarul Imobiliar”, a fost chemat la DNA în calitate de38148-ontanu.jpg făptuitor, pentru un tun imobiliar de 350 de milioane de euro. În cauză se află o retrocedare suspectă, către presupuși samsari imobiliari, care au primit 60 de hectare de teren. Același primar a mai fost solicitat de DNA să dea explicații referitoare la multiple contracte atribuite unor firme cu care avea legătură directă. După discuțiile de la DNA, Neculai Onțanu și-a rectificat atitudinea de serviciu, dobândind chiar o aură de incoruptibil. Din nefericire pentru acesta, faptele trecutului rămân scrise în istorie și sunt sancționabile în consecință.

38149-negoita.jpg

 Robert Negoiță este unul dintre cei mai apreciați primari de sector. În mandatele lui, Sectorul 3 a devenit curat, organizat și civilizat. Parcurile sunt îngrijite, școlile și spitalele sunt dotate modern, iar comunicarea cu locuitorii sectorului este impecabilă. În ciuda acestui portret de primar perfect, reputația lui Robert Negoiță este umbrită de dosarele în care apare numele lui. În anul 2010, când era încă deputat, actualul primar a fost anchetat într-un dosar de trafic de persoane, într-o rețea de prostituție de lux. La jumătatea anului 2013, acesta a fost investigat pentru un posibil conflict de interese. Inspectorii de integritate au verificat modul  în care o firmă aparținand familiei Negoiță, Pro Confort Windows, a putut participa într-un proiect de reabilitare termică a unui bloc din sectorul 3, lucrare finanțată exclusiv de Primărie. Cu alte cuvinte, Robert Negoiță ar fi virat banii Primăriei în firma lui, dar rezolvând problemele locatarilor de sector, în același timp. 

În unele cazuri, primarii se ocupă și de problemele sectorului administrat, în timp ce fac manevre ilicite

Cristian Popescu – Piedone este unul dintre cei mai cunoscuți și influenți primari ai Capitalei.38150-piedone.jpg La fel ca și omologul din Sectorul 3, Piedone este un primar care a îmbunătățit starea sectorului pe care îl conduce. Dar autoritățile l-au suspectat că face aceste îmbunătățiri mai degrabă în interes personal. În urmă cu două săptămâni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a anunțat faptul că Piedone va fi urmărit penal pentru distrugerea unui element de patrimoniu și pentru abuz în serviciu, în urma unei plângeri întocmite de Asociația Salvați Bucureștiul. Decizia continuării urmării penale a fost luată de magistrații Judecătoriei Sectorului 4, care au admis, pe 11 august, contestația depusă de ASB la ordonanța de clasare dată în acest dosar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Alte probleme ale primarului Piedone sunt achitarea unor lucrări neexcutate la Parcul Orășelului Copiilor, în valoare de 1.775 mii lei, precum și achitarea din bani publici a unor lucrări la obiectivul „Piața Progresul” – Complex agroalimentar – comercial, fără ca documentele prezentate să certifice cantitățile executate.

38151-vanghelie.jpgPrimarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, nu are nevoie de prezentare. Acesta rămâne în arest la domiciliu, după ce, la jumătatea lunii august, Curtea de Apel București i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar. Motivul este dosarul în care primarul Vanghelie este acuzat  de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani. Și de data aceasta, parte importantă a dosarului sunt contracte de achiziții publice acordate preferențial, în schimbul unui comision. Este vorba despre un anume contract, în care Vanghelie ar fi primit 20% din încasări, respectiv un total de 30.500 de euro. Acești bani au fost pretinși și primiți pentru ca Marian Vanghelie să își exercite atribuțiile de serviciu. La toate acestea, se adaugă cheltuieli cu campanii electorale, în care s-au oferit cadouri costisitoare, prin contracte de sponsorizare încheiate cu Primăria Sectorului 5.  Mai mult, primarul Vanghelie a reușit să renoveze din banii Primăriei clădiri indicate chiar de el, dar și achitarea costurilor unor petreceri private. În total, prejudiciul pe care Vanghelie l-a adus bugetului Sectorului 5 prin activitatea sa infracțională se ridică la aproape 700.000 euro.

Sectorul 6 are un primar condamnat definitiv la închisoare: Cristian Poteraș, pentru abuz în38152-manescu.jpg serviciu. Acesta a fost găsit inițial nevinovat, de căytre judecătoria Sectorului 6, dar magistrații Curții de Apel au decis că Poteraș va sta 8 ani după gratii și va achita 60 de milioane de euro persoanelor pe care le-a păgubit, împreună cu alți șase funcționari ai Primăriei, care au fost de asemenea condamnați la închisoare. În locul lui Poteraș, la conducerea sectorului a venit contestatul edil Rareș Mănescu. Acesta a venit la conducerea Primăriei Sector 6 în urmă cu trei ani, timp în care a făcut achiziții publice de peste 51 de milioane de euro, fără TVA, bani care s-au dus la companii acuzate că dau comisioane pentru obținerea contractelor, sau la diverde firme de partid. Motivul oficial pentru aceste cheltuieli este modernizarea urbanistică, respectiv amenajarea de străzi, trotuare, parcări sau spații verzi.

CITEȘTE ȘI:

8 September 2015