În funcţie de tipul lucrării, puteţi reduce semnificativ sumele alocate renovării şi reamenajării locuinţei, cu condiţia unei documentări atente asupra paşilor de urmat la realizarea în regie proprie.

18408-18_finisaje16_cp_ae4f559926.jpgNumai cu parchetul şi zugrăveala realizate de dumneavoastră şi nu de un meşter puteţi economisi până în 2.000 lei. La montajul parchetului prin dublă clipsare, meşterii cer, în general, un preţ egal cu preţul parchetului. Dacă acesta costă 30 lei/mp şi aveţi de parchetat o suprafaţă de 40 mp, prin realizarea în regie proprie a montajului economisiţi 1.200 de lei.

Iniţial, măsuraţi suprafaţa camerei unde veţi monta parchetul. Apoi aplicaţi, pe podeaua bine curăţată şi nivelată, o folie de izolare împotriva umezelii, din PVC sau polietilenă. Peste ea se aşază o alta, din polietilenă expandată, cu rol de izolare fonică şi de amortizare a denivelărilor. Lamele de parchet se aşază cu latura lungă orientată către sursa principală de lumină, iar montajul se realizează din partea stângă a camerei spre interior.

Plăcile se îmbină la un unghi de 120 de grade, după care se mişcă până la 180 de grade. Profilele se îmbină fără să necesite adeziv de fixare. La margini şi colţuri se măsoară lamelele şi se taie. La final, pe zid fixându-se o şină de susţinere, montaţi plinta, iar la colţuri folosiţi colţare din acelaşi material.

Etapele zugrăvirii locuinţei

În cazul zugrăvelii, operaţiune deloc complicată, dar care necesită respectarea cu atenţie a câtorva detalii, puteţi face o economie de cel puţin 400-500 de lei.

La început, se acoperă cu bandă adezivă ramele ferestrelor, uşilor, bateriile de la chiuvetă şi duş, prizele şi întrerupătoarele. Podeaua se acoperă cu hârtie sau nailon. Amorsa se aplică cu ajutorul trafaletului, începând cu tavanul. Dacă pereţii sunt murdari, ei trebuie mai întâi spălaţi cu o cârpă udă şi lăsaţi să se usuce înainte de a aplica amorsa.

După uscarea ei, se văruiesc reparaţiile, tavanul şi pereţii, cu mişcări verticale. Cu ajutorul unei pensule se vopsesc colţurile şi spaţiile înguste unde nu a putut fi utilizat trafaletul. La final, camera trebuie aerisită.


Sursa

19 May 2011