Preturile terenurilor au explodat in 2007 si in prima jumatate a lui 2008, pentru ca apoi sa inghete orice tranzactie iar ceea ce parea o investitie sigura sa devina una total „neinspirata".

Cat au pierdut cei care au cumparat terenuri in 2008Cat au pierdut cei care au cumparat terenuri in aceasta perioada de boom si ce solutii au acum? Sa vanda daca se afla sub presiune sau sa astepte o deblocare a pietei, pentru ca, in cele din urma, terenurile trebuie privite ca pe o investitie pe termen lung, sustin consultantii imobiliari chestionati de Wall-Street.

Marja de pierdere: 30-50%

"Tranzactiile cu terenuri vor ramane si anul acesta cele mai sigure forme de investitii imobiliare din Romania", spunea, la inceputul anului trecut, Gabriel Zamfir, presedintele Uniunii Nationale Imobiliare (UNIM). Adevarul a fost cu totul altul.

„Pana in prezent, marja de pierdere este de 30-50%, cei mai afectati fiind speculantii. Ce pot face acesti cumparatori acum? Depinde foarte mult cum au dobandit sau au cumparat proprietatile respective - daca au fost luate cu credite, acum sunt fortuiti sa reduca pretul pentru a putea plati ratele. Daca proprietatea nu are alte obligatii in spate, atunci pot astepta sa treaca aceasta criza", a declarat, pentru Wall-Street, Iulian Fechita, coordonatorul departamentului terenuri al companiei Euroest.

Pe de alta parte, Mihai Astratinei, General Manager al companiei de consultanta imobiliara GVA ASCO Properties, afirma ca, in conditiile in care piata este blocata si nu se realizeaza tranzactii, este greu de estimat ce pierderi inregistreaza cei care au facut achizitii in 2008. Un lucru insa este cert: o scadere constanta a cererii pe segmentul de terenuri pune o presiune foarte mare pe preturi.

„Cei mai afectati sunt cumparatorii care au facut achizitii, la preturile anului 2008, in scop speculativ si cu bani proveniti din credite. Astfel, proprietarii cu o situatie financiara buna si care nu se afla sub presiunea creditelor vor adopta o strategie de asteptare pentru urmatoarele 12-18 luni, in speranta revenirii pietii", ne-a explicat oficialul GVA ASCO Properties. In opinia sa, in acest an, strategia cumparatorilor va fi stabilita in functie de trei aspecte: atuurile proprietatii, intentiile investitorilor catre dezvoltare sau pur speculative si situatia lor financiara.

Cel mai optimist este Costin Lazar, presedintele companiei Neoland Real Estate, care crede ca cei care au cumparat terenuri anul trecut nu au pierdut nimic, pentru ca achizitia unui teren este privita ca o investitie pe termen lung si abia peste cinci - zece ani se poate face o evaluare concreta a castigului sau a pierderii.

„Din prisma dezvoltatorilor, acestia isi pot evalua afacerea abia in momentul in care proiectul a fost vandut (fie per unitate - apartament, spatiu de birou, etc - fie in totalitate). Insa cu siguranta isi vor recupera investitia. Cel mai mult au avut de pierdut speculantii, care au cumparat cu scopul de a vinde intr-un termen scurt, cu un pret mai mare", a declarat, pentru Wall-Street, Costin Lazar.

Cine mai cumpara terenuri in 2009

Intr-o perioada in care preturile sunt in scadere, terenurile nu mai par o investitie sigura. Daniel Negrea, de la ImmoLand, spune ca acum o solutie poate fi tatonarea pietei, atat timp cat proprietarul nu este nevoit sa vanda sau nu este angrenat intr-o achizitie imobiliara, conditionat de vanzarea terenului.

"Atunci cand te decizi sa cumperi un teren, un factor important este intuirea dezvoltarii acelei zone, pentru ca o astfel de achizitie nu se bazeaza pe regula: Vazut-Placut-Cumparat ! Daca investitia intr-o teren este privita ca o alternativa a depozitelor bancare, atunci amplasamentul este cel mai important factor, ce va decide ulterior daca investitia este sau nu profitabila pe viitor. Primul pas ar trebui sa fie aflarea zonelor in care evolutia preturilor va pastra un trend ascendent, pentru ca un teren fara utilitati, intr-o zona marginasa, fara infrastructura, va avea un pret pe masura lipsurilor", a explicat directorul ImmoLand.

Alti cumparatori pot fi fondurile de investitii, marii dezvoltatori, in special cei mai putin afectati de criza economica, spune Costin Lazar, de la Neoland, subliniind ca acestia pot achizitiona acum terenuri care anul trecut erau cu 20-30% mai scumpe.

De aceeasi parere este si Mihai Astratinei, de la GVA ASCO Properties, care afirma ca investitorii cu posibilitatea de a investi si dezvolta proiecte in aceasta perioada, vor putea face economii importante fata de ultimii ani si, totodata, vor putea livra proiectul pe piata spre finalul crizei, cand cererea se va redresa.

"In mod sigur vom asista la achizitii de terenuri anul acesta, deoarece pe piata exista investitori care dispun de lichiditati si asteapta sa speculeze situatia", a mentionat Astratinei.

Sursa

9 February 2009