Pe parcursul întregului an 2008, lucrările la clădirile nerezidenţiale au înregistrat o creştere de 32,7%, la construcţiile inginereşti au avansat cu 25,9%, în timp ce la clădirile rezidenţiale au crescut cu doar 18,3%, faţă de 2007.

Casele trag în jos sectorul construcţiilorPer total, volumul lucrărilor de construcţii a urcat cu 26% în 2008, comparativ cu anul precedent, creştere evidenţiată la toate tipurile de construcţii, informează  Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe elemente de structură, în 2008, comparativ cu 2007, s-au realizat creşteri la toate componentele, astfel: lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+32,6%), lucrările de reparaţii capitale (+30,9%) şi lucrările de construcţii noi (+22,0%).

În ceea ce priveşte luna decembrie 2008, comparativ cu decembrie 2007, volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o creştere cu 17,9%. Pe tipuri de construcţii, situația stă astfel: construcţii inginereşti (+25,5%), clădiri nerezidenţiale (+25,1%) şi clădiri rezidenţiale (+1,1%).

Volumul lucrărilor de construcţii, în luna decembrie 2008, comparativ cu noiembrie 2008, a crescut  per total cu 0,1%. pe plus au fost construcţiile inginereşti (+4,5%) şi clădirile nerezidenţiale (+0,1%) şi pe minus clădirile rezidenţiale (-7,2%).

În luna decembrie 2008 comparativ cu luna noiembrie 2008, se constată o creştere pe elementele de structură la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+9,3%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+4,7%). O scădere s-a înregistrat la lucrările de construcţii noi (-4,3%).

 

15 February 2009