Bancherii cred că preţul locuinţelor va continua să scadă şi în ultimul trimestru al anului, potrivit unui sondaj efectuat de BNR, şi relaxează doar în paşi mici condiţiile creditelor ipotecare.

15226-shutterstock_27615055_ed96f04a5b.jpgFinanțările pentru achiziția de locuințe s-au contractat mai ușor în al treilea trimestru al acestui an, în timp ce împrumuturile de consum au rămas la fel de greu de luat, arată un sondaj efectuat de Banca Națională a României (BNR) în rândul celor mai mari zece bănci de pe piața autohtonă. Acestea dețin o cotă cumulată de 80% din totalul creditelor.

Creditele pentru populație sunt cele de la care băncile așteaptă o resuscitare a cererii în ultimul trimestru al acestui an. Aceasta în condițiile în care cererea a rămas negativă în cel de-al treilea trimestru, atât în cazul creditelor de consum, cât și în cel al finanțărilor pentru cumpărarea de case.

Optimismul băncilor referitor la cererea venită de pe segmentul populației apare în condițiile în care acestea nu văd niciun semn de revigorare din partea companiilor.

În plus, cele mai mari zece bănci de pe piață consideră și că riscuri­le asociate companiilor sunt în creștere în toate sectoarele economiei cu excepția unuia singur: energia.

Jumătate din băncile care au completat sondajul BNR anticipează o relaxare importantă a condițiilor de acordare a creditelor ipotecare. „Principalul factor care a contribuit la relaxarea standardelor de creditare în trimestrul al treilea a fost creșterea concurenței din sistemul bancar", se afirmă în publicația băncii centrale.

Unul din impedimentele care stau în calea avansului acestui tip de împrumuturi sunt așteptările de scădere în continuare a prețurilor practicate pe piața imobiliară.

Avansuri mai mari

„Băncile au considerat că prețul lo­cuin­țelor va suferi o corecție suplimentară, marcând cel de-al nouălea trimestru consecutiv de scăderi. Tendința se aș­teaptă să continue și în al patrulea trimestru", se mai precizează în publicația BNR. Efectul acestor așteptări pesimiste ale băncilor s-a tradus prin solicitarea de avansuri mai mari la creditele ipotecare acordate în trimestrul al treilea. Avansul mediu a ajuns astfel la circa 35%. În schimb, finanțatorii au mărit, în al treilea trimestru, gradul de îndatorare de la circa 40% la peste 45% .

Restanţele: ce a fost mai rău a trecut

Băncile se așteaptă să înregistreze o pierdere medie de 30% la împrumuturile devenite neperformante în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu 35% în cazul celor care au intrat în această categorie în cel de-al doilea trimestru. La cardurile de credit, bancherii au indicat o pierdere medie de 50% din creditul aprobat, în scădere cu zece puncte procentuale. La creditele fără garanții reale anticipează o pierdere medie de 45% din suma finanțată, în cazul valului de împrumuturi neperformante din trimestrul al treilea.

Valoarea restanțelor de peste 30 de zile a depășit pragul de cinci miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie, în contul creditelor contractate de peste 730.000 de persoane fizice, potrivit datelor centralizate de Biroul de Credit. Aproape 75% din restanțe sunt mai vechi de trei luni.

Concomitent, băncile au demarat procedurile de colectare a datoriilor pentru aproximativ 20% din sumele pe care persoanele fizice nu le-au restituit la timp.


Sursa

22 November 2010