0-1300-18de7e80b215cb5aa5460bfb2efdb4d8.jpgCasele cu consum redus de energie, numite şi case pasive, sunt la modă în vest, dar reprezintă o noutate pentru România. Comparativ cu locuinţele tradiţionale, pentru casele pasive este necesară o investiţie cu 15% mai mare, însă consumul de energie este cu 80% mai mic. Un alt atuu: aceste case, la fel ca şi cele ecologice, nu elimină noxe.

Locuinţa pasivă este o casă perfect etanşă, care atinge echilibrul termic dorit şi îl menţine printr-un consum mic de energie. Specialiştii spun că, în cazul unei case obişnuite, încălzite cu gaze, întreţinerea poate ajunge în medie la 450 de euro lunar, în timp ce, în cazul unei case pasive, cheltuielile nu depăşesc, anual, 100 de euro.

Prin urmare, casa pasivă înseamnă economie de energie, dar şi de bani. Casa pasivă este construită din materiale obişnuite, dar, prin calcule complexe şi o termoizolare eficientă, atinge în interior un echilibru termic prestabilit, situat între 18 şi 22 de grade.

În timp ce o casă obişnuită poate avea pierderi de energie, de regulă pe la îmbinări şi prin zonele de străpungere a ţevilor, o casă pasivă se comportă precum un termos.

Atipice pentru locuinţele obişnuite, dar tipice pentru casele pasive, sunt ferestrele cu trei rânduri de geamuri, precum şi termoizolaţia. Încălzirea se realizează cu aer ventilat, şi nu cu gaz sau carbuni.

Aerul proaspăt este asigurat prin sistemul de ventilare, care recuperează şi căldura. Se pot folosi însă şi panouri solare ca variantă de energie alternativă, având în vedere consumul mic.

Sursa

16 April 2008