Rămaşi fără bani, proprietarii apartamentelor luate cu credit ipotecar iau în considerare vânzarea locuinţei, înainte ca aceasta să fie confiscată de bancă. O familie de nevăzători din Craiova riscă să ajungă în stradă din cauza ratelor la bancă. Agenţii imobiliari spun că au tot mai mulţi clienţi care vor să vândă casele luate cu credit.

Casele luate pe credit, primele scoase la vânzarePe fondul crizei financiare, mulţi români nu îşi mai permit să achite datoriile pe care le-au acumulat la bănci. Astfel, nu le rămâne de făcut decât să vândă apartamentul şi cu banii obţinuţi să îşi achite ratele.

„Tot mai multe persoane se regăsesc în situaţia de a nu mai putea să-şi platească ratele la bănci şi încearcă să vândă apartamentul pentru care au făcut credit. Chiar dacă mai pierd la preţ, aceştia sunt nevoiţi să îl vândă", a declarat directorul agenţiei imobiliare Adler, Laurenţiu Drăgulin, din Ploieşti.

Preţurile continuă să scadă

Administratorul firmei ploieştene ClisHouse, Cristina Gheorghe, spune că o persoană aflată în situaţia de a fi nevoită să-şi vândă apartamentul pentru a plăti creditele poate pierde până la o treime din preţul pe care l-a plătit iniţial.

„Dacă un apartament cu două camere în zona centrală costa acum un an între 120.000-150.000 de euro, în prezent acesta nu poate fi vândut cu mai mult de 100.000 de euro", a declarat Cristina Gheorghe.

Pe fondul crizei, vânzarea unui apartament în Ploieşti a devenit o adevărată problemă pentru că există din ce în ce mai puţini cumpărători. „Vreau să vând un apartament în zona centrală, renovat complet şi am cerut 120.000 de euro. Am dat anunţuri şi în ziare, dar nu m-a sunat nimeni până acum", a spus Ion Traian.

Potrivit agenţilor imobiliari, preţurile au scăzut cu 10-12% faţă de sfârşitul lui 2008. Cu toate acestea, clienţii sunt încă rezervaţi. „Caut un apartament în zona de sud a oraşului, însă deocamdată nu am găsit. Nu am decât 60.000 de euro. Dar mai aştept, poate or să mai scadă preţurile", a declarat Maria Costache, din Ploieşti.

Agenţiile imobiliare din Tg.-Jiu sunt în pragul falimentului. Singurele tranzacţii efectuate în ultimele luni sunt acelea de închiriere, în rest vânzările sunt aproape inexistente. Administratorul agenţiei City 4 You, Emilia Cărămidaru, a declarat că în aproape două luni de zile nu a vândut decât un teren.

În pragul falimentului

„Trăim doar din închirieri şi tot mai multe agenţii se închid din cauza lipsei de activitate de pe piaţa imobiliară. Totul e blocat!", a spus aceasta. Agenţii imobiliari se plâng şi de încăpăţânarea clienţilor care nu vor să scadă preţul sub nicio formă.

„Oamenii au rate de plătit pentru ele şi preferă să aştepte decât să-l dea cu mai puţin decât l-au cumpărat", a declarat Mădălin Penciu, un alt agent imobiliar.

Reprezentanţii agenţiilor imobiliare consideră că, dacă băncile nu vor reveni la politici de creditare mai blânde, nimeni nu va mai tranzacţiona proprietăţi imobiliare. „Situaţia creată îi face şi pe cei care au bani să nu cumpere nimic şi să aştepte cine ştie până când. Zvonistica ne-a făcut cel mai mare rău şi a creat acest blocaj", a mai spus Emilia Cărămidaru.

Familii disperate

Cristian Clenciu, patron al agenţiei CDC Imobiliare din Craiova, susţine că de anul trecut din noiembrie, când băncile au decis majorarea dobânzilor, agenţiile imobiliare din Bănie au avut zeci de situaţii în care proprietarii au solicitat vânzarea urgentă a unor imobile, la un preţ mai mic decât cel de pe piaţă.

„Eu, personal, am avut posibilitatea de a achiziţiona un teren cu locuinţă la 30 euro/mp al unei persoane care avea probleme cu banca. Preţul a scăzut apoi la 20  euro/mp şi tot nu s-a vândut. Proprietarii sunt disperaţi. Pentru ei nici nu mai contează foarte mult preţul, ci banii lichizi", a mai spus Clenciu. 

"Situaţia creată îi face şi pe cei care au bani să nu cumpere nimic şi să aştepte cine ştie până când. Zvonistica ne-a făcut cel mai mare rău şi a creat acest blocaj"
Emilia Cărămidaru
director agenţie imobiliară

"Am o garsonieră de închiriat în zona centrală şi nu vreau decât 200 de euro pe lună. Am cerut şi mai mult, dar văzând că în perioada aceasta nu mai vine nimeni, am mai scăzut preţul".

Viorel Neamţu
proprietar

 

Sursa

19 February 2009