Primarul orasului maghiar Battonya, Traian Cresta, a declarat ca numarul celor care isi cumpara case sau terenuri in aceasta localitate aflata la granita cu Romania, este tot mai  mare , iar printre cei care se muta in Ungaria sunt atat locuitori din vestul Romaniei, cat si din nordul si estul tarii.

„Foarte multi romani s-au stabilit in orasul Battonya, atrasi de pretul mic al proprietatilor. Pana acum, 350 de familii din Romania au cumparat case in Battonya. Unele s-au stabilit acolo, altele fac naveta, zilnic, la locul de munca din Arad. In oras avem familii care vin din Iasi, din Navodari, care nu au tinut cont de distanta si s-au stabilit in Battonya. Dupa ce Romania a aderat la Uniunea Europeana foarte multi romani au cautat posibilitati sa se stabileasca in orasul Battonya, unde au gasit case ieftine“, a declarat, citat de NewsIn, Traian Cresta, care este si presedintele Autoguvernarii pe Tara a Romanilor din Ungaria.

Edilul din Battonya a mai afirmat ca in acest oras toate locuintele sunt racordate la retelele de gaz, apa si electricitate. „Preturile la case variaza intre 20.000 de euro  si 70.000 de euro. Exista persoane care isi construiesc case din lemn, in stil modern, cu terase. Marea majoritate a caselor de lemn sunt fabricate in Romania si transportate ulterior in Ungaria. Unii dintre cei care isi construiesc case noi cumpara materiale de constructii din Romania, insa altii le cumpara din Ungaria“, a mentionat viceprimarul din Battonya.

Sursa

20 May 2008