Piaţa imobiliară este în blocaj pe toate segmentele ei, însă unul dintre cele mai afectate continuă să fie cel al caselor de vacanţă, care îşi aşteaptă cumpărătorii luni întregi. Tot mai mulţi români care deţin case de vacanţă în regiunile montane au ajuns să-şi scoată la vânzare proprietăţile la preţuri cu până la 70% mai mici decât acum doi ani.

14704-1.jpgCei care doresc să cumpere astfel de case în această perioadă pot găsi o mulţime de oferte de locuinţe gata mobilate şi utilate. „S-a construit mult în perioada 2004-2008, mai ales pe Valea Prahovei, una dintre cele mai populare zone turistice din România.

Dar foarte mulţi proprietari de aici, care au ridicat vile cu scopul de a le închiria turiştilor, reclamă acum faptul că investiţia este foarte greu de amortizat, motiv pentru care au decis să le vândă", spune Marian Filip, agent imobiliar din Buşteni.

Spre exemplu, o vilă cu etaj şi mansardă, localizată în Buşteni, cu suprafaţa de 80 de metri pătraţi per nivel, cu acces la toate utilităţile, complet mobilată, se vinde acum la un preţ de 100.000 de euro. O astfel de proprietate avea, în urmă cu doi ani şi jumătate, un preţ de strigare de cel puţin 160.000 de euro, potrivit lui Filip.

De asemenea, tot mai multe case sunt scoase la vânzare complet mobilate şi utilate - lucru care, în perioada de boom imobiliar era posibil doar cu costuri suplimentare semnificative pe care cumpărătorul trebuia să le suporte, precizează agentul imobiliar.

Un alt proprietar din Buşteni vinde o casă finalizată în 2008, cu etaj şi mansardă, cu două dormitoare dotate cu baie proprie, cu terasă şi garaj, complet mobilată, localizată în apropierea pădurii, la un preţ de 90.000 de euro negociabil.

„Primul anunţ de vânzare l-am publicat în urmă cu exact un an şi ceream atunci 180.000 pe casă. De atunci am tot scăzut preţul gradual până la cel afişat în prezent, însă nu au venit decât două persoane la vizionare, care ar fi cumpărat, însă vroiau să-mi plătească în rate", explică Daniel Murariu, proprietarul vilei.

Pe zona tranzacţiilor cu astfel de proprietăţi, în intervalul 2009-2010, mai mult de jumătate dintre cumpărători au fost cetăţeni străini.

„Dacă, în urmă cu doi-trei ani, cei mai mulţi cumpărători de case la munte erau români care doreau să investească în turism, acum tot mai mulţi sunt cetăţeni străini care nu doresc să închirieze aceste case turiştilor, dorind să le exploateze doar personal, pentru familie şi prieteni", spune Daniela Maftei, consultant imobiliar din Predeal.

Străinii, ultima speranţă a vânzătorilor

Când un astfel de client începe să se intereseze de o casă într-o anumită zonă, proprietarii de acolo se întrec în oferte şi scăderi de preţ în speranţa încheierii unei tranzacţii, mai spune consultantul.

Totuşi, aceşti clienţi pot părea destul de dificili pentru vânzătorii români, deoarece ei nu sunt interesaţi prea mult de suprafaţa casei şi pun accent pe amenajare, modul în care locuinţa a fost întreţinută sau materialele folosite.

„Străinii au criterii de selecţie oarecum diferite. În timp ce românii au construit cantitativ, de multe ori fără bun-gust şi folosind materiale ieftine, străinii sunt foarte atenţi la detalii", precizează Daniela Maftei.

"În timp ce românii au construit cantitativ, de multe ori fără bun-gust şi folosind materiale ieftine, străinii sunt foarte atenţi la detalii."
Daniela Maftei, consultant imobiliar


Sursa

2 November 2010