Ofertele constructorilor din perioada de criză au început să promoveze agresiv casele ieftine. Astfel, se vând case care au preţuri ce variază între 6.000 şi 50.000 euro, pentru cele mai accesibile dintre ele. În condiţiile în care uneori este greu să găseşti chiar şi un apartament cu două camere la acest preţ, clienţii se întreabă cât este mit şi cât este realitate, în aceste oferte? Care sunt dezavantajele care se ascund în spatele unui preţ atât de mic?

25802-upload007owq.jpgCasele cu preţuri mici sau foarte mici se adresează, în general, unei categorii aparte de clienţi: cei care au deja terenul. Astfel, preţul pământului nu se adaugă costului final, care arată deci mult mai tentant. O a doua caracteristică a caselor cu preţuri mici este suprafaţa la fel de mică. Preţurile materialelor de construcţii nu au scăzut încă atât de mult încât să poţi construi o casă generoasă cu buget redus. De cealaltă parte, clienţii nici nu mai sunt dornici de suprafeţe mari, aşa cum erau înainte de criză.

„Înainte de criză, oamenii îşi construiau case mari, de 200-300 mp. Voiau să iasă din tiparul apartamentelor muncitoreşti cu care i-a obişnuit regimul comunist. Dar când au văzut că o casă aşa de mare are şi costuri de întreţinere pe măsură, nu le-a mai plăcut şi au început să scadă treptat suprafeţele. Acum se construiesc des case cu o amprentă la sol de 50 mp”, arată Giulio Angheloiu, general manager Premier Service.

Dincolo de costurile de întreţinere, mai există un argument care îi face pe clienţi să nu mai caute suprafeţe mari pentru case: ritmul agitat de viaţă.

„Sunt destui clienţi care îşi doresc o căsuţă mică, pentru că noi toţi lucrăm de dimineaţa până seara şi ne este greu să întreţinem o casă mare. În plus, avem termenul de comparaţie: am avut casele mici înainte de Revoluţie, casele mari după Revoluţie şi ne-am dat seama, în timp, că o suprafaţă mare nu înseamnă o soluţie bună”, completează Elena Manea, reprezentant Alamco.

Pentru a construi ieftin, constructorii ar trebui să aibă un tarif de 300-400 euro/mp

Astfel, pentru un constructor care construieşte cu 300-400 euro/mp, cum sunt multe cazuri în vremurile actuale, este uşor să construiască o casă cu o suprafaţă desfăşurată de 100 mp la un preţ care porneşte de la 30.000 euro. Totuşi, la acest preţ se adaugă şi manopera. Ceea ce înseamnă că preţul final, al casei la cheie, poate creşte cu 30% sau chiar mai mult, dacă ceea ce cere clientul este mai greu de pus în practică. Preţul sună suprarealist pentru mulţi clienţi, obişnuiţi că o casă se cumpără cu un efort financiar mult mai mare decât un apartament.

„Cei mai mulţi oameni sunt speriaţi de preţul mic. Caută tot felul de tertipuri care presupun din start că nu băgăm noi totul în preţul de construcţie. În plus, se sperie pentru că asociază preţul mic cu calitatea slabă, ceea ce la noi nu se reflectă, pentru că noi, mai ales la finisaje, folosim doar de la calitate medie în sus", ne-a spus Raluca Albulescu, director vânzări Ergo House.

Constructorii atrag clienţii cu servicii gratuite: arhitectură, design, conexiuni strategice

Iar calitatea materialelor nu este singurul beneficiu pe care îl promit constructorii caselor ieftine. Mulţi dintre ei facilitează clienţilor mai multe servicii, de la arhitectura casei, designul interior, discounturi la achiziţia de finisaje interioare şi chiar intermedierea unor etape birocratice necesare.

„Noi vindem case de 73 mp, cu trei camere, două băi, bucătărie şi debara, la un preţ de 37.500 euro + 5% TVA. Practic, clienţii nu mai găsesc argumentele necesare pentru a cumpăra un apartament cu două camere la bloc, la un preţ de 60.000 euro. În plus, termenul de execuţie este de 90 de zile şi îi sprijinim să obţină autorizaţia de construire”, arată Elena Manea, reprezentant Alamco.
 
Constructorii mari pot oferi discounturi greu de găsit în alte părţi

Pentru că piaţa acestor construcţii a început să fie tot mai atractivă pentru clienţi, dezvoltatorii reputaţi, care au construit deja mai multe cartiere rezidenţiale, au decis să construiască şi ei pe terenul clientului.

„Mulţi oameni vin, văd locuinţele din cartierele noastre, le place protecţia pe care o oferă construcţiile noastre, economiile pe care le aduc, rezistenţa în caz de cutremur, dar şi faptul că durează foarte puţin timp construcţia. Înainte, când veneau la noi şi ne întrebau dacă putem construi produsul nostru pe terenul lor, am spus că nu. Acum am decis că este o oportunitate de a ne promova produsele”, a spus Andrew Prelea, CEO Ozone Homes.

Avantajul în a lucra cu marii constructori este faptul că ei pot cumpăra materialele necesare la preţuri preferenţiale. Dat fiind faptul că ei construiesc în paralel şi pe terenul clientului şi în cartierele pe care le dezvoltă, discounturile primite de la furnizori sunt mult mai mari decât cele pe care le pot obţine echipele mici de construcţii, care lucrează la proiect.

„Preţul de construcţie este acelaşi ca şi cum ar cumpăra o casă în cartierele noastre. Practic, construim o casă de-a noastră, pe designul clientului, pentru nevoia clientului, pe terenul lui. Este un proiect pilot pentru noi, nu este o afacere extrem de profitabilă, dar ne asigură continuitate în activitate, vitală în aceste vremuri. În plus, vorbind cu clienţii, învăţăm ce vor ei. Iar data viitoare când construim un proiect, vom şti exact ce caută”, încheie oficialul Ozone Homes.

CITEȘTE ȘI Casa ideală: fără facturi pentru căldură sau electricitate, scoasă la vânzare cu 50.000 euro