Afectate de colapsul pieţei imobiliare, mai multe bănci americane vor organiza o licitaţie în cadrul căreia intenţionează să vândă locuinţe cu un discount de 60% sau chiar mai mare comparativ cu preţul la care acestea au fost achiziţionate iniţial, prin credit ipotecar.

Case de 550.000 de dolari, scoase la vânzare pentru 70.000 de dolari Spre exemplu, un apartament cu cinci dormitoare de 550.000 de dolari va putea fi cumpărat doar cu 70.000 de dolari, relatează „New York Post", citat de Mediafax. Peste 4.000 de „vânători de chilipiruri" sunt aşteptaţi să participe la licitaţii numai în New York.

Aceştia, notează NYP, încearcă să profite de necazurile a 375 de foşti proprietari de locuinţe, evacuaţi de bănci pentru neplata creditelor ipotecare.

Multe dintre casele scoase la vânzare au fost evaluate la 700.000 dolari în momentul achiziţiei prin împrumut ipotecar. În prezent, acestea se vor vinde la un preţ mai redus cu 30%-60%, potrivit agenţiei imobiliare Estate Disposition Corp. „O casă de 300.000 dolari va fi vândută pentru 100.000 de dolari.

Noul proprietar va face o afacere grozavă", a explicat un analist, mai ales că în unele cazuri preţul de pornire este de 500 de dolari. Casele oferite spre vânzare sunt situate în oraşul New York, în suburbiile metropolei, New Jersey şi Pennsylvania.

Sursa

9 March 2009