A demarat Casa Verde Clasic, programul așteptat cu interes de întreaga țară încă de la sfârșitul anului trecut, când a fost anunțat. Astfel, de astăzi, 10 octombrie, atât persoanele fizice cât și cele juridice pot depune dosarele pentru a primi fondurile necesare modernizării locuinței astfel încât aceasta să devină mai economică și mai prietenoasă cu mediul.

40948-panou_solar.jpgCasa Verde a fost întotdeauna un program cu succes pe piața din România. Oricine își dorește o locuință mai economică, dar nu toată lumea își permite să cumpere panouri solare sau alte tehnologii verzi, așa că banii oferiți de stat sunt un ajutor bine venit. Prin urmare, cei interesați au făcut cozi la ghișeele specializate încă de la prima oră a primei zile de depuneri. Interesul este cu atât mai mare cu cât banii se alocă în limita plafonului, în ordinea depunerii dosarelor eligibile. În această primă sesiune de finanțare, cei interesați pot aplica pentru fonduri de 3.000 și 8.000 de lei, aferente instalării de panouri solare și pompe de căldură, astfel:

  • Se oferă finanțare nerambursabilă de 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate

  • până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor presurizate

  • până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompe tip aer-aer

Prima sesiune se desfășoară în intervalul 10-24 octombrie, iar dosarele pot fi depuse la sediile agențiilor pentru protecția mediului din județele de reședință. Pentru această primă sesiune, la nivelul întregii țări s-a alocat un buget de 94 de milioane de lei. Dintre aceștia, 60 de milioane de lei sunt bani dedicați persoanelor fizice, în timp ce diferența de 34 de milioane de lei este alocată persoanelor juridice. După depunerea dosarului, cei interesați trebuie să urmărească siteul Administrației Fondului pentru Mediu pentru a vedea dacă au fost acceptați în program. Cei acceptați vor semna contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu și apoi pot demara lucrările. Pentru a primi banii de la stat, ei trebuie să depună o cerere de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanțare. 

CITEȘTE ȘI: