0-361-img_71488.jpgFaimoasa casă a lui Cristian Ţânţăreanu, una dintre cele mai popularizate locuinţe din România, este de vânzare. Preţul cerut de proprietari: 3 milioane de euro. Contactat telefonic, fiul proprietarului a declarat pentru Adevărul că motivul pentru care familia sa doreşte să înstrăineze acest bun este unul pur economic. Cartierul general al familiei s-a mutat în Paradisul Verde, iar administrarea unei proprietăţi în care nu mai locuia nimeni a fost considerată nerentabilă. Situată la circa doi kilometri de DN1, fosta reşedinţa a familiei Ţânţăreanu este construită pe un teren de aproximativ 8.000 de metri pătraţi. Pe acest teren se află două imobile. Unul cu destinaţie rezidenţială, de circa 550 de metri pătraţi, şi un club de aproximativ 770 de metri pătraţi. Printre principalele puncte de atracţie ale proprietăţii se numără crama, piscina cu trambulină, sala de conferinţe, terenul de tenis, discoteca şi saunele. Deşi casa a fost scoasă la vânzare de mai bine de un an prin intermediul unei agenţii imobiliare, aceasta nu a fost încă vândută. Acum câteva zile, proprietatea a apărut şi pe un site destinat vânzării de locuinţe. Dragoş Ţănţăreanu spune că de-a lungul timpului s-au arătat mulţi interesaţi, însă nimeni nu a scos încă din buzunar cele 3 milioane de euro. Un calcul simplu arată că proprietarul cere cam 1.000 de euro pe metrul pătrat construit, în care include şi anexele, şi aproximativ 150 de euro pe metrul pătrat de teren.

Sursa

18 April 2007