Casă cu etaj în Bucureşti sau cabană cu zeci de camere la munte?

În urmă cu câteva decenii, România se lăuda cu una dintre cele mai bune reţele de cabane de munte din Europa. Acum, fie au ars, fie s-au degradat, fie au fost scoase la vânzare - în frunte cu cabana-fanion a Făgăraşului, Negoiu.

Nu ne referim aici la pensiunile cu restaurant, cearşafuri albe şi parcare în curte de pe Valea Prahovei, ci exclusiv la casele din creierii munţilor, care, deşi nu oferă, adesea, decât minime condiţii de confort, sunt vitale pentru turiştii înfometaţi, însetaţi şi mai ales epuizaţi după ore bune de urcat.

Pe scurt, povestea cabanelor de munte sună cam aşa: majoritatea au fost construite în perioada monarhiei, printr-un efort de voluntariat al pasionaţilor din întreaga ţară (o parte din această tradiţie s-a păstrat, numeroşi salvamontişti nefiind nici azi remuneraţi în niciun fel), iar profiturile obţinute erau reutilizate în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de şedere. În stilul care i-a consacrat, odată veniţi la putere, comuniştii au naţionalizat cabanele, însă, de bine de rău, construcţiile au continuat într-o bună parte din masivele muntoase.

După ’90, statul s-a lepădat de cabane, considerate prea complicat de gestionat. Aşa că le-a privatizat. Multe au ars şi nu s-a mai ocupat nimeni de refacerea lor, altele au fost pur şi simplu părăsite, iar tot ce ar fi făcut din ele potenţiale ţinte de investiţii a fost furat. Proprietarii s-au succedat unii după alţii, unii dintre ei au ales să le renoveze (foarte puţini, din păcate), alţii le-au lăsat în paragină, ştiind că oricum turiştii de munte nu sunt prea pretenţioşi. Alţii s-au lăsat prinşi fără voie în hăţişuri birocratice, nereuşind să-şi renoveze cabanele pentru că terenurile de sub ele fuseseră concesionate, de exemplu, altor persoane.

Mulţi turişti străini, niciun rezultat

În tot acest timp, traseele montane autohtone au devenit adevăraţi magneţi pentru turiştii străini. „De câţiva ani ne minunăm în fiecare vară câţi străini vin să stea la noi în camere sau în camping“, spune Reta, responsabilă de cabana Curmătura (foto), locul-emblemă de intrat în Piatra Craiului. Spune că, ajutată şi de creşterea numărului de turişti din afara ţării, cabana este rentabilă, însă rămâne o afacere de familie din care nu te poţi îmbogăţi. Ce crede că îi atrage pe turişti în munţii noştri? „Vă daţi seama că i-am întrebat, aţi râde să ştiţi că majoritatea spun că au început să ia în considerare venirea în România după celebra campanie cu «Carpathian Garden».“ În rest, întrebând în stânga şi-n dreapta, afli că vizitatorii ridică în slăvi atât peisajele fantastice, cât şi traseele bine făcute şi calitatea umană a cabanierilor - de altfel, în general, veţi fi surprinşi să aflaţi că o bună parte din cabanieri sunt oameni din Capitală sau din străinătate, cu meserii bune, dar sătui de viaţa urbană. Există munţi, cum sunt Retezatul sau Apusenii, unde străinii blonzi şi cu rucsacuri imense în spate îi devansează adesea că număr pe români.

Cine ne urcă munţii

Din puţinele date disponibile oficial, cei mai mulţi turişti străini provin din Ungaria, Austria, Cehia şi Germania, la care se adaugă un grup constant de vizitatori scandinavi, baltici şi polonezi. Ce caută la noi? „Venim aici a treia oară. Carpaţii româneşti sunt una din ultimele zone cu adevărat sălbatice din Europa. Nu ne întâlnim cu zeci de oameni încolonaţi de ghizi ai agenţiilor de turism, nu sunt porţiuni asfaltate. În acelaşi timp, traseele sunt foarte bine marcate şi există hărţi detaliate“, spune slovacul Anton, îngheţat, dar fericit, pe malul lacului Bucura, din Retezat. A venit cu un grup mai mare de prieteni, iar câteva dintre fete, ajunse prima oară pe meleaguri româneşti, îl apostrofează că nu le-a avertizat că o să meargă ore-n şir fără să dea de nicio cabană, de un loc unde să-şi poată încărca bateriile. Nu ştie ce să spună în apărarea sa.

Probabil că relativa lipsă de implicare a statului în (re)construcţia de cabane şi refugii este o consecinţă sumelor mici câştigate de pe urma turismului de acest tip. În final, dacă în hotelurile şi pensiunile de pe Valea Prahovei sau litoral noaptea de cazare costă, să zicem, 150 de lei, la care aceeaşi sumă s-ar adăuga pentru două mese pe zi, în creierii munţilor preţurile au o total altă logică. Ca să dormi pe prici (pat „la comun“), te costă cam 15 lei, iar în cameră proprie preţul ajunge pe la 50 de lei. Pentru un ceai cald trebuie să dai un leu, pentru o masă, cam zece. 

Și totuşi, în timp ce diverşii miniştri au trasat planuri măreţe de revitalizare a facilităţilor de cazare de pe litoral, de exemplu, nimeni nu pare să-şi îndrepte atenţia spre o nişă care ar putea individualiza România pe harta turismului european.

Din 2010, una dintre cele mai cunoscute cabane din România, Negoiu (medalion), este scoasă la vânzare. Iniţial, soţii Mioara şi şerban Pitaru, proprietarii locului, au cerut 700.000 de euro. Acum, preţul a ajuns la jumătate. Construcţia cuprinde trei corpuri de clădiri cu circa 200 de locuri de cazare, are apă curentă, încălzire cu sobe şi electricitate, de la o microhidrocentrală proprie. Pentru comparaţie, cu circa 350.000 de euro poate fi achiziţionată o casă de trei-patru camere într-o zonă bună a Capitalei.