0-320-206610706210.jpgPrietenoasă sau nu, reală sau închipuită, fantoma din dormitor este, poate nu vă vine să credeţi, un factor determinant în vânzarea unei proprietăţi. O casă considerată bântuită sau în care s-au întâmplat evenimente stranii, rămase neelucidate, scade considerabil valoarea unei locuinţe autohtone. La polul opus, pe pieţele britanice şi americane de real estate, prezenţa unui locatar din altă dimensiune a ajuns să fie exploatată comercial. Fantoma are şi ea preţul ei, adeseori unul piperat.

Vorbind despre piaţa românească, analistul imobiliar Artur Silvestri spune că "noi nu avem nici cea mai firavă îndemnare în a preface tradiţia casei bântuite în obiect de valorificare comercială sau, dacă aceasta nu există, să o inventăm pentru a o include în marile poveşti turistice, aşa cum se întâmplă adeseori pe la alţii." Proprietarii români ai unor proprietăţi suspectate că ar găzdui personaje pentru care nu este plătită întreţinerea lunară sunt cel mai adesea reticenţi în a discuta pe această temă. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, sau fostul deputat FSN Dumitru Rădăuceanu sunt posesorii unor imobile despre care s-a scris că ar fi bântuite. De unde reticenţa aproape universală în a dezbate acest subiect? „Explicaţia constă într-un gen de reţinere românească în faţa unui întreg şir de superstiţii despre care nu se vorbeşte decât în cercuri închise ori în tradiţii de familie care nu se exteriorizează" a declarat Artur Silvestri.

Sinceritatea, nerecomandată în vânzarea unei case bântuite

La noi, simplul zvon al existenţei unei prezenţe misterioase ridică dificultăţi în vânzarea unei astfel de case. De aceea, puţini sunt agenţii imobiliari care află istoria întunecată a proprietăţilor pe care le propun clienţilor, mai ales în condiţiile în care legislaţia românească, spre deosebire de cea a multor state americane, nu prevede o astfel de obligaţie. Cum este aproape evident că a menţiona despre o ipotetică apariţie din altă dimensiune este cel mai adesea dăunător din punctul de vedere al afacerii strict imobiliare, proprietarii români păstrează tăcerea cu privire la acest subiect. Chiar şi în aceste condiţii, există mărturii ale unor astfel de evenimente. Pe unul dintre acestea l-a trăit, în primăvara anului 1995, Artur Silvestri, care, în acea perioadă lucra nemijlocit în domeniul tranzacţiilor imobiliare. „Am vizitat, la chemarea vânzătorului, o splendidă reşedinţă situată pe strada Leonida, din Bucureşti. Cladirea, o mică bijuterie, se întindea numai pe parter. Din curiozitate, am poftit să urc în podul casei. Urcând cu greu pe scara îngustă, m-am oprit câteva clipe şi am privit către palierul unde stătea fixându-mă o prezenţă indefinită, arătând ca un bărbat slab şi gânditor, destul de nemulţumit de vizita ce îl tulbura. Am coborât şi am plecat cu precipitare, hotărând să nu mă ocup de acea vânzare şi să uit ceea ce văzusem", rezumă momentul analistul imobiliar. Povestea casei din strada Leonida curge şi astăzi.

Vândută relativ uşor, în lipsa unei publicităţi a fenomenelor care exced normalitatea, casa a fost renovată şi închiriată de mai multe ori. Pe piaţa imobiliară din Statele Unite ale Americii, casele sau terenurile bântuite poartă numele de proprietăţi stigmatizate. Aici se înscriu însă şi casele implicate în scandaluri cu celebrităţi, cum ar fi consum de droguri sau infidelităţi, incidente sexuale, dar şi cele în care a avut loc o crimă sau o sinucidere. Iar pentru agenţii imobiliari americani, să vinzi o astfel de casă poate fi un coşmar. Există, desigur, graduri diferite de stigmatizare. Cu cât crima a fost mai oribilă, cu atât casa în care s-a petrecut este mai greu de vândut, iar stigmatul cel mai greu de înlăturat este cel al unei crime multiple, unei crime înfăptuite de un cult sau al unei sinucideri în masă. Apoi urmează sinuciderile şi crimele, infracţiunile sexuale şi adulterul.

Casa în care a fost omorâtă soţia lui O.J. Simpson

Cu toate acestea, evenimentele care s-au petrecut într-o casă pot duce la o scădere a preţului proprietăţii de 15-25%, arată "Wall Street Journal". Cele mai dăunătoare sunt asocierile cu scandaluri care atrag atenţia mass-media. După doi sau trei ani însă, stigmatul începe să se şteargă, pentru că, pe măsură ce trece timpul, oamenii uită. Şi totuşi, nu de puţine ori, impactul poate fi minim. Într-un studiu efectuat în 2000, James Larsen, un profesor de finanţe de la Wright State University, din Dayton, Ohio, a analizat 100 de case stigmatizate, inclusiv cele asociate cu scandaluri sexuale, crime sau case despre care se spunea că sunt bântuite. Acestea au fost vândute la preţuri cu 3% mai mici faţă de cele neasociate cu scandaluri, dar au stat pe piaţă cu 45% mai mult timp.

Factorul-cheie care afectează preţul de vânzare este timpul scurs între incidentul care a avut loc în casă şi momentul în care proprietatea a fost scoasă pe piaţă. În unele cazuri, arată studiul lui Larsen, efectele scandalului s-au diminuat după 5-7 ani. Soţia jucătorului de fotbal american O.J. Simpson, Nicole Brown Simpson, a fost ucisă în 1994, alături de Ron Goldman, într-o casă cu patru dormitoare din Brentwood, California. Proprietatea a fost scoasă la vânzare la un an după crimă şi s-a cerut pe ea un preţ de 795.000 dolari. A stat însă pe piaţă mai mult de doi ani, până când a fost vândută cu 595.000 dolari. Dar cum orice casă îşi are cumpărătorul, acelaşi lucru se poate spune şi despre casele bântuite de fantome. Uneori, o fantomă poate să crească preţul casei, atunci când cumpărătorul este interesat tocmai de musafirul nepoftit din casă. "Avem copii, aşa că am prefera ca prezenţa din casă să nu fie negativă sau foarte invazivă. Suntem deschişi şi versaţi în a trata cu fantomele". Aşa sună comentariul adăugat unei cereri de cumpărare a unei case bântuite, pe un site specializat în astfel de listări, www.sdparanormal.com. Caitlin şi Michael, care au postat anunţul respectiv, vor să cumpere o casă bântuită în Illinois, preferă să aibă cât mai puţini vecini şi sunt dispuşi să plătească între 200.000 şi 350.000 dolari. Vânătorii de fantome sunt însă de cele mai multe ori dezamăgiţi, pentru că apariţiile nu-şi fac simţită prezenţa niciodată. Apoi mai sunt speculanţii, care cumpără, sub valoarea pieţei, proprietăţi bântuite sau foarte mediatizate din cauza unor crime care au avut loc acolo, şi le exorcizează sau le remodelează şi le vând după un timp, la preţuri mai mari.

Ofertă specială: „Vând casă cu fantomă cu tot"

Există însă şi proprietari care convieţuiesc foarte bine cu musafirii supranaturali din căminul propriu. Acesta este şi cazul cuplului Maureen şi Ray Ronson, din Ţara Galilor. Cei doi au cumpărat în 1997 o casă, în care au descoperit o prezenţă nedorită. La început au fost speriaţi şi chiar au dormit în maşină câteva nopţi, ca să scape de fantomă. Cu timpul însă, s-au ataşat de ea şi i-au dat şi un nume: Tom. "Lucrurile dipăreau şi apăreau în alte locuri şi existau zone în casă unde era foarte frig. Odată am şi văzut ceva în baie. Am chemat un preot, care a vorbit cu fantoma şi lucrurile s-au mai liniştit. Ne-am ataşat de ea", povestea Ray Ronson jurnaliştilor de la BBC. Când s-a decis să se mute într-o locuinţă mai mare, familia Ronson a scos căsuţa la vânzare, dar a pus o condiţie specială, ca fantoma rezidentă să fie lăsată să rămână la ea acasă.

La britanici însă, psihologia cumpărătorului diferă puţin de cea a americanilor. "În Marea Britanie, unde am crescut eu, o casă stigmatizată tinde să fie o raritate şi, prin urmare, poate avea un preţ mai mare. Britanicii iubesc o crimă suculentă, mai ales dacă ea a fost comisă în propria lor casă şi ei se pot lăuda vecinilor cu asta", povesteşte scriitorul britanic Patrick McGrath, în "New York Times".

În SUA, lucrurile stau altfel, iar evenimentele nefericite petrecute într-o casă tind să se transforme într-o problemă serioasă. La americani, peste jumătate din state cer, prin lege, ca unui cumpărător să i se spună dacă pe proprietatea scoasă la vânzare a avut loc o crimă sau o sinucidere, dar unele legi limitează perioada pentru care se impune această regulă. Codul Civil din California, de exemplu, spune că un deces survenit pe o proprietate trebuie dezvăluit cumpărătorului numai dacă a avut loc în ultimii trei ani. În Dakota de Sud, vânzătorii trebuie să informeze cumpărătorii de o moarte sau un suicid, numai dacă a avut loc într-un interval de 12 luni înainte de vânzarea casei.

Sursa

2 April 2007