Săptămâna care tocmai s-a încheiat le-a adus numai veşti bune concurenţilor din Goana după casă. Se pare că lucrurile se precipită, şi, cât de curând, am putea fi anunţaţi că alţi concurenţi se vor muta în casa visurilor lor.

Cristina şi Răzvan au primit un apel pe care îl aşteptau demult. „A sunat telefonul... era BCR-ul cu răspunsul mult aşteptat, suma de 57000 poate fi a noastră. Am avut ''fluturaşi în stomac'' când am primit vestea".

După ce au ieşit din starea de euforie care i-a cuprins la aflarea veştii că sunt eligibili pentru creditul pe care şi-l doresc, Cristina şi Răzvan au revenit cu picioarele pe pământ. Şi au anunţat că vor călca pe urmele lui Vlad cât de curând.

„Dacă Vlad a spart gheaţa, vreau să vă anunţ că, într-un viitor foarte apropiat, îl vom urma. Spun asta din cauza faptului că încetul cu încetul căutările noaste s-au concretizat cu găsirea unui apartament care să îndeplinească toate cerinţele noastre. Cu un pic de noroc vom petrece sărbătorile de iarnă în CASA NOASTRĂ."

Dana şi Marius sunt şi ei decişi să încheie Goana după casă cât mai curând. Aşa că şi-au mai definit o dată ţinta, în funcţie de creditul pentru care sunt eligibili: „buget: 60.000 de euro, an construcţie: după 1981, decomandat, suprafaţa: peste 50 mp utili, etaj intermediar, exclus parter şi ultimul etaj, preferabil până în etajul 5, îmbunătăţiri: gresie, faianţă, balcon închis, termopane, geam la baie. Preferăm sectorul 2 (Obor, Iancului, Ştefan cel Mare sau Mihai Bravu, Dristor...), zona Brâncoveanu şi Eroii Revoluţiei".

Cristina a văzut câteva case, dar nici una nu a mulţumit-o întru totul. Aşa că săptămâna aceasta are planuri mari. "Am să merg şi la complexul West Park, de lângă lacul Morii. Apartamentele mai scumpe, dar ar fi primul complex nou pe care îl vizitez - măcar să îmi fac o idee..."

Vlad, primul concurent pentru care Goana după casă s-a încheiat, şi-a petrecut săptămâna trecută la cumpărături. "După stabilire gresie şi faianţă, materiale, ''nimicurile'' ne omoară, chestiile astea mici, pe care nu le vezi, dar sunt necesare. După vreo 5 ore petrecute prin Militari, şi cu o parte luată, mă îndrept spre casă. Între timp, super băieţi, au dat faianţa şi gresia la o parte, vreo 60 % din total...ce să zic...dacă se mişcă aşa... în 2 săptămâni voi putea să-mi caut mobilă".

 

 

2 November 2009