Au dat roade eforturile oficialilor din Monaco de a construi un brand de ţară caracterizat de ideea de paradis pentru turiştii avuţi, în ciuda crizei financiare mondiale. Rezidenţa permanentă şi preţul de închiriere al apartamentelor din Monaco sunt cele mai costisitoare din lume, arată ultimul studiu Global Property Guide.

21951-99700014.jpgMonaco şi-a menţinut titlul de cea mai scumpă piaţă imobiliară din lume, pentru al patrulea an consecutiv, datorită cererii venite din partea cumpărătorilor înstăriţi, care profită de privilegiile fiscale. Astfel că un metru pătrat de teren costă aproape 40.000 euro, iar preţul mediu de închiriere al unei proprietăţi este de 6.750 euro/lună.

Cea mai scumpă stradă din lume este Bulevardul Princesse Grace, din Monaco, deşi chiar şi aici s-au mai devalorizat imobilele. Dar acestea au avut de unde să scadă: cele mai bine cotate proprietăţi se tranzacţionau, anul trecut, cu un fabulos preţ de aproape 90.000 euro/mp.  

Londra este pe locul doi în acest clasament al oraşelor exorbitante, cu un preţ de puţin peste 15.000 euro/mp, în timp ce chiria medie este în jur de 6.500 euro/lună.

Tabel cele mai scumpe orase

În ciuda crizei puternice cu care se luptă Bătrânul Continent, cinci capitale europene au fost incluse în clasamentul Global Property Guide (GPG) al celor mai costisitoare oraşe: eclecticul Paris este pe locul patru, îngheţata Moscovă este pe locul şase, în timp ce Geneva este pe locul zece.

Analiza GPG include şi patru metropole asiatice: Hong Kong, Singapore, Tokyo şi Mumbai. Reîntoarcerea Hong Kongului sub guvernare chineză nu a afectat piaţa imobiliară a insulei. Hong Kong este pe locul trei al clasamentului, deoarece proprietăţile au un preţ mediu de peste 14.000 euro/mp, iar chiria medie lunară este 4.500 euro.


CITEŞTE ŞI: Locuinţe executate silit la preţuri de 73 euro/mp. Citeşte unde!

15 noiembrie 2011