Sistemul de carduri al Libra Bank nu va funţiona în noapte de miercuri spre joi, între orele 23:30 şi 05:30, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanţă, a anunţat marţi banca într-un comunicat.

sursa: www.ghiseulbancar.ro"Scopul lucrărilor este de optimizare a parametrilor de funcţionare ai sistemului, urmând ca în intervalul de timp menţionat, atât reţelele de ATM şi POS, cât şi cardurile emise de Libra Bank să fie nefuncţionale pentru retragerile sau depunerile de numerar şi pentru plăţile la comercianţi", informează comunicatul băncii. 

Libra Bank, specializată pe nişa profesiilor liberale, are o reţea de 24 de sucursale şi oferă servicii pentru 5.000 de IMM-uri şi 9.000 de centre de sănătate, clinici, cabinete medicale, medici, farmacii, birouri de avocatură şi contabilitate şi alţi specialişti ai profesiilor liberale.

În prezent, clienţii IMM reprezintă aproximativ 50% din portofoliul de credite al Libra Bank, urmaţi de cei din sfera profesiilor liberale, cu 40%, şi de clienţii persoane fizice, cu 10%.


 

16 February 2010